Încasări mai mari decât cele estimate la bugetul județului Maramureş, în luna iulie
Știri Sighet247.ro: Încasări mai mari decât cele estimate la bugetul județului Maramureş, în luna iulie

La întâlnirea colectivului pentru stabilirea măsurilor de impulsionare a colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului, șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Ioan Popa a declarat că încasările la sfârșitul lunii iulie a.c., au fost mai mari pe capitolele bugetare componente, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, dar și la alte venituri, anunță emaramures.ro

Încasări mai mari decât cele estimate la bugetul județului Maramureş, în luna iulie Pentru menținerea volumului de încasări bugetare și recuperarea arieratelor vor fi luate măsuri de identificare a cauzelor neefectuării plăților la termen, intensificarea de acțiuni pentru identificarea de noi contribuabili care pot fi beneficiarii unor eșalonări la plată și monitorizarea măsurilor de executare silită. Programul, față de aceeași perioadă a anului trecut, are o realizare de 121,62%.

Țigarete descoperite în timpul controlului vamal la Sighetu Marmației
Activitatea Biroului Vamal de Interior Maramureș cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației a fost realizată în special din comerțul cu state terțe. Acțiunile specifice strict domeniului vamal au vizat efectuarea a 23 de controale la persoane juridice, încheiate cu 22 de note unilaterale și 14 decizii de regularizare a sumelor, a precizat Tiberiu Berindan, șef birou supraveghere și control vamal. Peste 611 controale colete poștale și 12 controale cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală au fost desfășurate în scopul combaterii traficului de mărfuri susceptibile a încălca un drept de proprietate intelectuală.

Principalele mărfuri importate au fost: cherestea de rășinoase, mesteacăn și fag, părți de mobilier de lemn, anvelope noi din cauciuc, mașini de tocat fructe și legume, piulițe hexagonale din oțel, sârmă neagră moale, țesătură impregnată. Acestea provin din Ucraina, China, Bosnia și Herțegovina, Serbia, și Turcia. Mărfurile exportate la nivelul județului au fost efectuate spre Elveția, Federația Rusă, Serbia, Republica Moldova Turcia și Norvegia (elemente lamelare stratificate, mobilier din lemn, rafturi din lemn, scaune din lemn, traverse din lemn, blaturi din lemn, feronerie mobilă, piulițe/șaibe/șuruburi din oțel, lac pe bază de polimer). Au fost identificate 16 fraude vamale, fiind confiscate mărfuri (țigarete, produse de origine animală), cuantumul

FOTO - Peste 23.000 pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord
Urmărit internațional căutat de autoritățile din Rusia, depistat în vama Petea
Minor în vârstă de 5 ani, ascuns de mamă sub bancheta unui microbuz pentru a ieşi ilegal din România
Sigheteanca Trifoi Mihaela Ioana a obținut Medalia de Bronz la Campionatul UE de Șah pentru copii
Andronescu: „Să ajungi de la 45% la 25% e inacceptabil. Putem avea un premier mai bun”
ERAU PUȘI PE BĂTAIE - Jandarmi cu indicativul de pe cască ascuns cu bandă izolatoare pentru a nu putea fi identificați
HANDBAL – CS Minaur învinge Univ. Cluj
Festivalul „Pentru mândra din Botiza”. Află programul concertelor
MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC în SIGHET – Maranord va achiziționa șapte autobuze electrice
De ce s-a prăbușit podul de la Genova. Prima ipoteză a anchetatorilor privind cauza dezastrului de pe podul Morandi
Simona Halep, în semifinale la Cincinnati (WTA)
METEO – Află cum va fi vremea în Maramureş, sâmbătă, 18 august 2018
Un pacient cu probleme cardiace, transportat din Sighet în Cluj cu elicopterul SMURD
METEO - Vremea în Maramureş pentru vineri, 17 august
Aretha Franklin a murit. Regina muzicii soul s-a stins la 76 de ani, după o lungă suferinţă
Întâlnirea cu fiii satului - Codicele de la Ieud
Cine este doctorița din Borșa care a jignit Diaspora într-o postare pe Facebook?
SĂCEL - Șase migranți ilegali din India, prinși de poliție
SIGHET - Cerere disperată a locuitorilor din cartierul Lazul Șesului pentru asfaltarea străzii. Răspunsul primarului: „Taci din gură!”, către o locuitoare din zonă
SIGHET - Circulație restricționată în weekend cu ocazia Festivalului Medieval și a Galei Folk
EFECTELE ÎNCĂLZIRII GLOBALE - Ce ne așteaptă în următorii 4 ani?
Elveţia şi Federaţia Rusă, preferate de firmele din Maramureş pentru exporturi
Primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț (PSD), cere demisia lui Liviu Dragnea și a Guvernului
Şase bombardiere ruseşti, interceptate în apropierea României de avioanele de luptă ale Royal Air Force
Madonna împlinește 60 de ani
Meciul Halep - Tomljanovic, întrerupt în ultimul set, din cauza ploii
METEO – Află cum va fi vremea în Maramureş joi, 16 august 2018
Democrația noastră hâdă
6.300 de someri in Maramures, la sfarsitul lui iulie 2018
TĂUȚII DE SUS – Un șofer a intrat cu mașina într-un cap de pod
Atelierul meșterilor din România Unită, la Valea Stejarului
Alerte de furtună şi posibile inundaţii în Maramureş, inclusiv în Sighet
A început războiul economic dintre SUA și Turcia
FOTO - În sfârșit, Scaunul hidos din giratoriu are o utilitate: Se poate fuma și bea bere stând pe tronul Împăratului Roșu!
BÂRSANA - Se circulă bară la bară în zona Mănăstirii Bârsana