În imaginile apărute pe rețelele de socializare se vede o garnitură de tren în flăcări, dar și un sector prăbușit în secțiunea rutieră de lângă cea feroviară a podului.

Explozia, despre care martorii au spus că a putut fi auzită la kilometri distanță, a avut loc sâmbătă în jurul orei 6 dimineața, în timp ce un tren traversa podul, deși nu a fost imediat clar ce a provocat-o.

Podul a fost construit de Rusia după anexarea Crimeii și este un simbol al ocupației, detestat de ucraineni. Are o lungime de 19 km, fiind cel mai lung pod construit de Rusia și cel mai lung pod din Europa. Piesa de infrastructură este esențială și pentru aprovizionarea forțelor ruse din Crimeea și în sudul Ucrainei, ocupat de ruși.

Agenția de presă de stat rusă RIA susține că o cisternă cu combustibil a luat foc pe pod, în timp ce presa ucraineană a raportat o explozie, conform Reuters. Traficul a fost suspendat pe podul rutier şi feroviar, deschis în 2018 şi conceput pentru a lega Crimeea de reţeaua de transport a Rusiei. ”O cisternă de combustibil arde pe una dintre secţiunile podului din Crimeea”, a transmis agenţia Ria Novosti, citând un oficial regional, dar fără a preciza cauza.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și