„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare. Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (...) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”, a declarat medicul militar Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat că, astfel, se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă a doua etapă de vaccinare din strategie, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.

Doctorul Valeriu Gheorghiţă a adăugat din a doua etapă va fi accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, dar că acest lucru va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.

„Trebuie să ţinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua şi ulterior, bineînţeles, pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele în momentul de faţă înfiinţate în unităţile medicale vor rămâne mai departe active şi vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile în imediat ce urmează etapa a doua. Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui să fie unul satisfăcător. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract”, a specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, citat de Agerpres.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat că duminică, 3 ianuarie, a început distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare judeţ.

„Conform instrucţiunilor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13:00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparţin”, se arată într-un comunicat al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Centrul regional de stocare pregăteşte, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/programărilor primite şi o distribuie, în consecinţă, către DSP-uri şi centrele de vaccinare.

Citește și