Este vorba despre trei fetiţe care s-au ales cu multiple contuzii şi au fost transportate la UPU Pediatrie pentru investigaţii amănunţite.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

Trenuleţul electric a fost pus în funcţiune la sfârşitul lunii iunie şi a costat municipalitatea peste 200.000 de lei.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce trei copii, cu vârste între 10 şi 11 ani, au fost răniţi, luni după-amiază, în urma răsturnării trenuleţului electric de agrement în care se aflau şi cu care se plimbau prin parcul municipal din Bistriţa.

"În această după-masă, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au intervenit în Parcul Municipal Regele Mihai I, unde a fost semnalată producerea unui eveniment. Din primele date, una dintre remorcile unui vehicul de agrement special destinat transportului de copii, condus de un tânăr de 27 de ani, din Zagra, s-a răsturnat. În urma incidentului, trei pasageri minori, de 11 şi respectiv 10 ani, au fost răniţi, fiind ulterior transportaţi la spital. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă, urmând sa stabilească cauzele şi împrejurările producerii evenimentului", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

La caz au intervenit cei de la Ambulanţă, care au transportat la UPU Pediatrie trei fetiţe, cu multiple contuzii.

Trenuleţul electric a fost pus în funcţiune la sfârşitul lunii iunie şi a costat municipalitatea peste 200.000 de lei. Acesta nu ar fi trebuit să circule cu viteză mai mare de 5 km/h.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și