Faptul că acești oameni nu au nicio legătură cu managementul acestor instituții o dovedește starea deplorabilă în care se află Spitalul municipal Sighet: lipsa medicamentelor, datorii mari, medici nemulțumiți care amenință cu demisia.

Toate acestea în timp ce directorul Spitalului, Alexandru Oros, a fost numit politic de către primarul municipiului în funcție, fără a avea vreo legătură cu medicina, marile calități ale directorului fiind prietenia cu Nemeș și statul pe FaceBOOK în convorbiri mai mult sau mai puțin amoroase.

Ieri, 15 decembrie 2013, o parte din tencuiala tavanului dintr-un salon al secției Chirurgie a căzut peste paturi. Un pacient a fost rănit ușor în zona umărului, fiind lovit de bucățile de tencuială groase căzute din tavan.

Norocul a fost că în salon nu se aflau mulți pacienți iar bucăți de tencuială de câțiva metri pătrați au căzut peste paturile goale. În cazul în care tavanul ar fi căzut direct peste mai mulți pacienți, urmările ar fi fost mult mai grave.

Surse din cadrul Spitalului ne-au relatat faptul că directorul Alexandru Oros a dat doar dispoziție să se facă curat, nefăcând altceva în acest sens. Un pacient internat în Spital ne-a relatat faptul că în continuare cad bucăți mici de tencuială din tavan, existând riscul ca întregul tavan să se prăbușească.

Am încercat să îl contactăm telefonic pe directorul spitalului, Alexandru Oros, pentru a prezenta un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns.

Citește și