Bucuria muștarului

Nespusă-i bucuria muștarului
că prorocirea s-a-mplinit:
una din semințele sale minuscule
i-a spus muntelui să se mute
- loc să facă florilor
și grânelor ce stau să vină –
și-acesta
de-ndată și-a luat tălpășița
de nu-i mai dai de urmă.

Cum n-am credința
ce-l face pe muștar pilduitor,
nu-i voi cere Everestului să plece
și să-și lingă rănile
făcute de timp,
iar mai nou de alpiniști,
(oricum,
zadarnic m-aș mai osteni)
ci-l voi ruga
să-mi îngăduie cățărarea
pe unul din piscurile sale amețitoare,
căci numai acolo
aș putea să mă prind de torțile cerului
ca să-Ți admir lucrarea Ta, Doamne,
terfelită
și mânjită
de cel ce se crede
o culme a creațiunii.


Vraja mării

Marea-i în mine,
altminteri
cu să-mi explic
dorul sfâșietor
după întinsul apelor?

Îi simt freamătul în vine
și mirosul algelor –
iar atunci când am să mor,
marea-n mare-o să revie.

Ca să fiu obișnuit
cu șoptitu-i mătăsos,
o sirenă-am pescuit
pentru glasu-i mult duios

și-ntr-o scoică am închis-o
- dulce vrajă-n scump locaș -
iar ea inima mi-a-ncins-o
cu jelitu-i nărăvaș.

De scăpat nu-i cu putință
decât într-un fel solemn:
ori cu marea-ntr-o ființă,
ori cu inimă de lemn...



Dar unde-s codrii de mai an?

De mic am fost povățuit
ca în copaci
deplină-ncredere să am.

Cu capul plin de năluciri
și de povești cu zâne,
cu lupi și vârcolaci,
eu în pădurea adormită
m-am retras,
cu vrerea-n mine zăvorâtă
să haiducesc
sau să mă pustnicesc –
oricum,
de semeni să mă răzlățesc.

(Aveam pe-atunci și-un imbold,
de care foarte mă mai rușinam:
s-o caut pe frumoasa ce dormea
și în ascuns să mă însor cu ea...)

Hălăduind eu prin cetate,
un paltin tânăr am ochit
și c-un cuțit am scrijelit
în coajă-i crucea de frățietate.

De-avânt, la deget m-am tăiat,
dar nu durerea am simțit
când rana eu mi-am oblojit
cu limba și scuipat,
ci seva dulce-acrișoară
a paltinului încrestat.

De-atunci, mereu mă rezemam
de trunchiu-i răcoros,
căci îmi părea că auzeam
cum seva-n sânge se preschimbă
și noi vorbim aceeași limbă.

Ani mulți de paltin m-a îndepărtat
viața, cerându-mi ei să-i fiu supus;
iar azi, scârbit când mă întorc în sat,
și paltinul și codrii deși s-au dus...



Copacul

Crescut din inima strămoșilor
(căci l-a plantat un străstrăbun,
dar care-anume
mi-e peste mână să vă spun),
copacul s-a tot înălțat
și umbra el și-a aruncat
peste istoria cam suferindă
a neamului,
încât cu veacuri când m-oi înfrupta,
eu până-n vârf m-oi cățăra,
pentru că din cer altcum se vede
în cimitire,
în amintire
și în nesluta fire.

Abia când taina-n sevă s-o preface,
eu mierea timpului voi stoarce
din flori de colț și din morminte,
pentru etern aducerea aminte
a tuturor ce s-au zbătut
istoria să aibă-un alt statut:
să fie-adică drumul necurmat spre bine,
iar nu o repetare ce arc de cerc devine...



Fire de iarbă

Nu-i omul mai ceva ca firul slab de iarbă
ce cade când e verde sub coasa nemiloasă;
căci cine-n lumea asta evită moartea oarbă,
cu coasa hârbuită de munca-i ticăloasă?

De-avem însă-n vedere că firul iar răsare,
prin asta el se-nalță mult mai presus de om,
încât din țeasta vremii mijește o-ntrebare:
prin ce convinge omul că nu-i un biet atom?...

Avem, deci, datoria ca să lăsăm în urmă
tot ce susține-n lume că omu-i rațiune;
ori știm că pentru asta nu spiritul de turmă,
ci numai eul nostru e-n stare să ne-ndrume.




Tainele liliacului

Împovărați de dubla taină
a culorii și parfumului,
ciorchinii liliacului
se pregătesc
să-și scuture prisosul
de alb, roșu și lila
pe osemintele
din care tufa-și plămădește
eternitatea efemerului.

Apoi, obosiți
de-atâta sevă și lumină,
ei se retrag în amintire
și-și află
mulțumirea împlinirii
în anotimpul
ce-o să vină –
semn izvodit de timp
că primăvara
s-a-nstăpânit deplin.



Elegia lumii bolnave

Un vast spital e lumea asta,
cu ușile baricadate
și suferinzii-nchiși ermetic.

„Dori-vei, Doamne, a ne scoate,
acum când știm care ni-i soarta
de mii de ani -
doar plâns și jale pân’ la moarte?
Căci cine s-ar putea abate
de la înscrisul său genetic?”

„Iubite fiu, Eu sunt cu tine
și-n tine Mi-am găsit plăcerea:
dovadă că-n conglăsuiri cu Mine,
tu voia-ți stingi ca să-mi faci vrerea.

Aceasta-i calea către Adevăr,
Golgota pătimirii voastre;
doar ea îndreaptă omul către cer,
iar nu mărirea, banii sau puterea”.



Sighetu Marmației George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet