Maratonul este unul individual și organizat în nume propriu, susținut de Sighet 247. Traseul parcurs va fi între Sighetu Marmației (punct plecare platoul din fața Parcului Central) - Ocna Șugatag (zona centrală) - retur. Evenimentul este programat pentru ziua de sâmbătă, 23 mai a.c., orele 9:00. În cazul în care vremea va fi ploioasă, evenimentul urmează a fi reprogramat.

În sprijinul maratonistului sighetean vine Asociația „Discover Maramu Step By Step”, care va asigura prin doi bicicliști două puncte de hidratare pe traseu.

Evenimentul se va desfășura fără public, având în vedere restricțiile impuse prin starea de alertă.

„Prin susținerea acestui maraton, îmi arăt toată prețuirea și susținerea pentru cei care se află în linia întâi în această perioadă grea pentru noi toți”, a declarat maratonistul sighetean Mezö Attila pentru Sighet 247.

Evenimentul va fi mediatizat de către Sighet 247.

A C T U A L I Z A R E:

În sprijinul evenimentului vine și Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș, care va asigura pe întreg trasul o autospecială și un echipaj de poliție, în rol de postmergător, pentru siguranța maratonistului.

Citește și

loading...