Numărul maramureşenilor care suferă de tulburări mintale a crescut în ultima perioadă, iar conform statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Maramureş, în primul semestru din 2014, s-au înregistrat, în total, 8.563 de bolnavi care suferă de astfel de afecţiuni.

În aceeaşi perioadă a anului trecut erau înregistraţi 8.058 de pacienţi cu tulburări mintale.
O creştere se constată şi în rândul persoanelor care suferă de epilepsie. În primele şase luni din acest an s-au înregistrat 3.031 de bolnavi, cu 73 mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.