Conform ministerului Educaţiei, în prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020, au fost depuse 150.084 de cereri.

În conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 3.181/2019, a doua etapă din procesul de înscriere a copiilor în învățământul primar este programată între 2 şi 8 aprilie şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă.

Cererile de înscriere se completează din nou, în funcţie de locurile disponibile.

Listele finale vor fi afişate în 11 aprilie.

Ulterior, conform metodologiei de înscriere, în săptămâna 12-19 aprilie, inspectoratele şcolare vor centraliza şi soluţiona cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi în vreo unitate de învăţământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.

În prima etapă s-au înscris peste 150.000 de copii
În prima etapă (4 - 22 martie), au fost completate şi depuse, la nivel naţional, 150.084 de cereri.

Dintre acestea, 128.703 cereri (85,8%) vizează copii care împlinesc vârsta de 6 ani până în 31 august 2019, inclusiv, iar 21.381 de cereri (14,2%), copii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2019, inclusiv.

Cele mai multe cereri, respectiv 15.195, au fos depuse în Capitală. În judeţele Suceava şi Iaşi s-au depus peste 6.000 de cereri, iar în Judeţele Prahova, Constanţa şi Cluj s-au depus peste 5.000 de cereri. În judeţul Tulcea s-au înscris cei mai puţini copii, resectiv 1.444.

Cine se poate înscrie în clasa pregătitoare
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 26 februarie – 20 martie.

La ce şcoală poate fi înscris un copil
Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să instituie, cu caracter informativ, Ziua porţilor deschise, în intervalul 26 februarie – 9 martie. De asemenea, fiecare unitate de învățământ, trebuie să afișeze numărul de clase pregătitoare care vor funcționa în anul școlar 2019-2020.

Aceste informații, precum și circumscripţiile şcolare, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice și adresele unităţilor/instituţiilor în care se desfăşoară evaluarea psihosomatică trebuie afişate și pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene/pagina web a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv pe site-urile unităţilor de învăţământ (dacă există).

Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare judeţene și Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului.

Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au și misiunea de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid, informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legale şi ale metodologiei de înscriere.

Citește și