În plus, data primei ședințe a adunării generale la care pot participa creditorii a fost stabilită pentru 6 mai 2022.

„Falimentul City Insurance este cu siguranță cel mai mare de pe piața asigurărilor din România şi probabil cel mai complex faliment al unei companii românești de până în prezent.

De la preluare mandatului ca urmare a deciziei Tribunalului, eforturile noastre s-au concentrat asupra gestionării efectelor negative şi contribuim la asigurarea unei tranziții cat mai line într-o piață în care cel mai mare asigurator, cu o cotă de piață peste 43% a dispărut şi a lăsat în urmă multiple efecte”, a spus Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Astfel, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor a fost prelungit cu două săptămâni, la data de 11 aprilie.

Termenul de verificare a creanțelor şi de publicare a tabelului preliminar cu creanțele acceptate în urma analizei specialiștilor CITR a fost prelungit până la 29 aprilie 2022. Acesta va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Termenul de definitivare a tabelului creanțelor a fost prelungit până la data de 24 mai 2022.

City Insurance are peste 70.000 creditori, reprezentând companii, instituții şi persoane fizice, care au fost notificate de deschiderea procedurii de faliment, conform prevederilor legale. Din totalul notificărilor,

41.014 au fost trimise pe cale electronică şi peste 30.000 de notificări prin servicii poștale.

Toate polițele RCA încheiate cu City Insurance vor expira automat în termen de 90 de zile, începând din data de 9 februarie. Asta înseamnă că data limită este 10 mai. Cei care au încă RCA valabil și îl denunță trebuie să știe că banii vor fi restituiți pentru toată perioada rămasă nefolosită.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet