Potrivit primelor informații transmise de ISU, o persoană a rămas blocată într-o canalizare după ce malul de pământ s-a surpat. Momentan nu se cunosc detalii despre starea victimei.

ACTUALUZARE

Persoana este surprinsă până la brâu şi este conştientă. Intervine Detaşamentul Sighet cu autospeciala de descarcerare şi un echipaj SMURD.

Persoana a fost scoasa de sub malul de pamant si a fost preluata de echipajul medical.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș

Astăzi, 13 octombrie, la ora 08.45, polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 despre faptul că în satul Coștiui un mal de pământ s-a surpat peste o persoană.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că în urma unor lucrări de executare a rețelei de canalizare pe strada Calvariei din Coștiui, un bărbat de 30 de ani din Șetin a coborât într-un șanț pentru a monta o țeavă, moment în care pământul de pe margine a căzut peste acesta.

Echipajele prezente la fața locului au scos victima de sub pământ și au transportat-o la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea măsurilor legate de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.

Citește și

Comentarii