Măsura este obligatorie pentru toate statele membre ale UE, dar se aplică numai pentru călătoriile intra-comunitare, deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern (accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente şi în alte spaţii) revenind fiecărui stat membru. Totuşi, Comisia Europeană le-a solicitat ”să se alinieze cu perioada de valabilitate stabilită la nivel european”, se arată într-un comunicat emis de aceasta.

Limitarea valabilităţii certificatului verde fără doza de consolidare a fost decisă pe baza orientărilor Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei ”booster” odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp.

Începând de marţi intră în vigoare şi noile norme europene privind înscrierea dozelor ”booster” pe certificatele de vaccinare. Astfel, acestea vor apărea cu înscrisul ”3/3” în cazul vaccinurilor Pfizer, Moderna şi AstraZeneca şi cu ”2/1” în cazul vaccinului Johnson & Johnson.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat luni că România trebuie să se adapteze regulilor din Uniunea Europeană cu privire la certificatul digital COVID-19, dar, deocamdată, până la o nouă reglementare legislativă, certificatul digital este valabil pentru intrarea în ţara noastră şi pentru cei care au depăşit 9 luni de la vaccinarea cu schema completă şi nu au doza booster.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet