Potrivit primarului Virgil Doca, din Valea Mărului, oamenii au fost evacuaţi pentru a preveni pierderile umane şi materiale.

"Am evacuat oamenii să fim liniştiţi, să nu ne inunde. Femeile şi copiii i-am dus la şcoală, ceilalţi, pe dealul bisericii. S-au inundat cam 20 de case, dar infrastructura este distrusă în proporţie de peste 90%. Au fost distruse cele două baraje hidrotehnice de pe pârâul Găunoasa, cel care cu o seară înainte a făcut prăpăd la Cudalbi, a fost o viitură înaltă de trei metri şi o lăţime de 50 de metri. În această noapte, viitura s-a format în şapte minute pe pârâul Geru, o viitură de peste doi metri şi o lăţime de peste 25 de metri. După ce a trecut viitura, oamenii s-au întors acasă", a declarat Doca.

Şi în comuna Corni au fost probleme mari, având loc noi inundaţii după cele din noaptea precedentă. "Toate cele trei sate - Urleşti, Corni şi Măcişeni - sunt sub ape, în special Măcişeniul. A venit viitura pe cele trei pârâuri - Gologan, Suhurlui şi Suhurluiul Sec. Dacă ieri, după prima inundaţie, aveam 94 de case inundate, acum avem circa 200. Oamenii ale căror case au fost distruse, cam 60, au dormit la rude sau prieteni", a declarat Dan Talpău, viceprimarul din Corni.

De asemenea, în cursul nopţii, localnicii din 11 comune inundate din judeţul Galaţi au primit pături, alimente şi apă de la rezervele statului.

În acest moment nu sunt localităţi fără alimentare cu energie electrică.

Peste 1.000 de oameni au fost mobilizaţi în misiuni de intervenţie în noaptea de joi spre vineri. Este vorba de 437 efective M.A.I. şi de 530 din alte structuri (MApN şi forţe locale). Se lucrează în continuare la evacuarea apei şi aluviunilor din casele şi curţile afectate din Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Costache Negri, Cuca.

Potrivit datelor centralizate la Prefectura Galaţi, sunt afectate 18 localităţi, aproape 70 de km de drumuri judeţene şi comunale, poduri şi podeţe, zeci de ha de teren agricol şi păşune. Totodată, au fost inundate şi/sau distruse de apă peste 1.400 de case şi alte aproape 100 de curţi şi grădini. Cele mai multe case şi gospodării afectate se află în comunele Cudalbi - 500 de case inundate şi tot atâtea curţi, Corod - 500 de case inundate, Pechea - 250 case avariate şi 152 case inundate, Slobozia Conachi - 180 de gospodării inundate şi 59 de locuinţe inundate, Corni - circa 200 de case şi anexe inundate -, Cuza Vodă - 60 de case şi anexe inundate şi Folteşti - 35 de case avariate şi 42 de anexe avariate.

Citește și