De 1 Mai ar fi sărbătorit ziua de naștere, anul acesta ar fi aniversat împlinirea a 40 de ani de la câștigarea cu Ansamblul „Mara” al Casei de
Cultură Sighetu Marmației a „Discului de aur” și „Colierului de argint” de la Dijon Franța, dar domnul învăţător Ştefan Rednic a ales să se odihnească într-un loc ferit de răutățile lumii.

Ştefan Rednic au fost un dascăl care a iubit copiii, dedicat profesiei, mândru de comunitatea în care a muncit și trăit. A fost mulți ani membru al Ansamblului „Mara” din Sighetu Marmației în calitate de dansator și animator al mișcării artistice de amatori. Într-un interviu consemnat în lucrarea „Berbești, credință, oameni și tradiții - 2013”(autor Laurențiu Batin), Ștefan Rednic marturisea: „cântecul şi jocul popular m-au satisfăcut sufleteşte, iar numeroasele ieşiri în întreaga Europă m-au îmbogăţit spiritual.

Experienţa câştigată cu Ansamblul „Mara”, alături de alţi oameni talentaţi şi inimoşi, a fost de bun augur. Dacă eu am învăţat de la alţii, m-am simţit obligat să-i învăţ la rândul meu pe cei care ne urmează”. Astfel, domnul învăţător a crescut şi învăţat numeroase generaţii de coconi, iniţiindu-i în tainele dansului popular şi în frumuseţea tradiţiilor maramureșene. Alături de dascălii din localitate a desfășurat o bogată activitate cultural-artistică, în anul 1966 înființând un ansamblu folcloric prin care a câștigat numeroase trofee în cadrul concursurilor şi festivalurilor folclorice desfăşurate atât în ţară cât şi în străinătate.

Ştefan Rednic a fost un instructor inimos, un exemplu pozitiv pentru tineri, nu numai ca dansator, ci şi ca om care prin calităţile sale a insuflat berbeştenilor de toate vârstele, ambiţia, dragostea pentru dansul popular, plăcerea și bucuria de de a intra pe scenă, pentru a prezenta dansurile tradiţionale maramureșene, costumele și muzica autentică. Dorința lui a fost aceea de a păstra și transmite din generație în generație, valorile autentice ale folclorului românesc şi de a continua tradiţiile şi obiceiurile specifice satului natal, Maramureșului.

Formațiile din copii şi adulţi, instruite de Ştefan Rednic au participat la numeroase manifestări din judeţ din țară și străinătate, la emisiunile de folclor realizate de televiziunea română și a fost mesagerul tradiţiilor românești la multe festivaluri internaţionale, obţinând numeroase premii şi distincţii. A avut un rol important în descoperirea și afirmarea pe plan național a unor soliști de muzică populară, deschizându-le drumul spre succes în cariera artistică.

Ştefan Rednic a reușit să transmită cântul, jocul şi datina strămoşească multor generaţii de coconi, lăsând moștenire peste ani o comoară pe care trebuie s-o respectăm și păstrăm la adevărata valoare prin care ne dă identitatea noastră națională.

Membrii Ansamblului „Mara”, colectivul Centrului Cultural Sighetu Marmației vor păstra un gând de recunoștință pentru dăruirea și prietenia de care a dat dovadă Ştefan Rednic, alăturându-se familiei în greaua pierdere suferită.

Sincere condoleanțe !

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și