“Se află în curs de implementare un proiect transfrontalier, în parteneriat cu orașul Solotvino din Ucraina. Vom achiziționa în cadrul acestui proiect un buldoexcavator, un tractor, o vidanjă, un sistem de curățare a canalizării și un generator de curent. Până la sfârșitul acestui an aceste utilaje vor intra în posesia noastră”, a spus Ioan Covaci.

Cu o finanțare europeană, în cadrul POR, se va reabilita și moderniza școala din comună. Se vor asfalta nouă kilometri de drumuri comunale, lucrări finanțate de la CNI, fiind deja depus proiectul de finanțare. Urmează a se construi o modernă sală de sport. În cadrul GAL Mara –Gutâi, cu fonduri europene, se va amenaja un teren de sport sintetic. Deoarece la Sarasău își desfășoară activitatea Academia de fotbal Emeric Dembroschi, atât sala de sport cât și terenul, odată finalizate, vor fi instrumente utile care vor ajuta la procesul de formare a tinerilor fotbaliști, existând deja un număr mare de copii și tineri înscriși la academia de fotbal.

“Cu o finanțare de la CNI, în zona “Cetățea”, vom amenaja un drum turistic. Acesta va fi asfaltat. Studiul este deja realizat și urmează să îl depunem la CNI. Odată finalizat, acest drum va duce la dezvoltarea turismului în zonă”, a spus Ioan Covaci.

Citește și

loading...