„Este o frământare foarte intensă a oamenilor care nu acceptă vaccinul, mai ales că nu-i asumat de nimeni şi are urmări negative. Acești oameni ar trebui să se adreseze în masă justiției. Nu vă speriaţi. Sunt foarte mulţi avocaţi care vor să vă apere. Aveţi tot dreptul de a alege“, a spus IPS Teodosie.

ÎPS Teodosie a spus în repetate rânduri că alege să nu se vaccineze anti-Covid întrucât are alergii. De această dată, însă, el a plusat și le-a transmis credincioșilor: „Nu acceptaţi să vă vaccinaţi. Sunteţi apăraţi de Constituţia ţării şi de legile europene“.

Afirmațiile făcute de ÎPS Teodosie, la postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, sunt însă contrazise de realitate. Un exemplu clar este acela că, începând de astăzi, în Italia, certificatul verde Covid devine obligatoriu la locul de muncă. Peste 130.000 de oameni au murit răpuși de Covid în Italia, iar guvernul de la Roma se poate lăuda cu o campanie de vaccinare eficientă, unde peste 80% dintre persoanele cu vârste de peste 12 ani sunt deja imunizate complet.

Chiar și așa, pentru a încuraja vaccinarea, guvernul condus de Mario Draghi a aprobat extinderea obligativităţii certificatului sanitar începând din 15 octombrie pentru toată lumea la locul de muncă. Angajaţii care nu se conformează acestei reguli riscă suspendarea salariului şi o amendă dacă sunt prinşi la serviciu fără preţiosul document.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet