"Asistăm în Ucraina la apariția unui nou Stalin. Dacă nu îl oprim acum cu ajutorul lumii democratice, vom avea aici o altă Coree de Nord", a declarat Iulia Timoșenko într-un apel citit joi seară de fiica sa Evghenia în fața miilor de ucraineni care protestează față de suspendarea integrării în Uniunea Europeană și represiune.

"Poporul ucrainean trebuie să ia imediat puterea și să nu mai poarte amabile negocieri cu dictatorul", a continuat fostul premier, simbol al "Revoluției portocalii" prooccidentale din 2004, insistând asupra caracterului "pașnic" al contestării. "Fie câștigăm acum, fie să vă pregătiți pentru ani de dictatură", a continuat ea.

"Cred în voi! Îmi pare rău că nu sunt alături de voi și vă doresc victoria din tot sufletul meu", a subliniat Iulia Timoșenko.

Fostă prim-ministru și candidată înfrântă în alegerile prezidențiale din 2010 în fața lui Ianukovici, Timoșenko se află în închisoare din 2011 unde ispășește o condamnare de șapte ani pentru abuz de putere.

Această afacere este considerată de opoziție ca fiind o răzbunare politică.

Eliberarea Iuliei Timoșenko sau transferul ei în străinătate pentru îngrijiri medicale a fost condiția cheie pusă de Uniunea Europeană înainte de semnarea acordului de asociere cu Ucraina, suspendat de puterea de la Kiev în ultimul moment.

Această schimbare în favoarea Rusiei a declanșat o mișcare de protest fără precedent de la "Revoluția portocalie".

Citește și

Comentarii