În anul omagial al satului tradițional românesc, fiecare român plecat își croiește calea înspre acasă ori își tivește valea gândurilor înspre cărări presărate cu semințe de dor. Astfel în acest an am injghebat o Sărbatoare cu acest generic „Izvor de suflet românesc” tocmai pentru a însufleți reuniunea noastră de suflet punând pe primul loc Alba Iulia din a cărei Cetate România se vede unită, dar în același timp văduvită de cei plecați.
Locul de acasă lăsat undeva în pridvorul gândurilor va fi poposit în Austria, pe data de 1 iunie, începând cu orele 16:00 în localitatea Lichtenwörth (cod 2493), Hauptstrasse Nr. 39, la restaurantul “JOHANN PRANDL“ (2 km de Wiener Neustadt) și va fi locuit de oaspeți din România:
Grupul de înițiativă din Alba Iulia, reprezentanți ai Salonului Gutenberg Arad, reprezentanți ai Editurii Mircea cel Bătrân Olănești și ai Palatului Culturii Bistrița, scriitori, istorici, oameni de cultură, muzeografi și jurnaliști din diferite zone geografice ale României și Austriei.
Vor avea loc recitaluri susținute de micul patriot Tudor Limbean din județul Alba; Andra Sâiu, interpretă a folclorului oltenesc, Caracal și Romanați, jud. Olt; Alexandru Făgădar, interpret folclor ardelenesc din județul Cluj; Corul Casei de Cultură Mihai Viteazu, județul Cluj, dirijor Pr. Sebastian Zăhan.Vă așteaptă expoziții și lansări de carte, parada de costume populare românești, Casa de Modă Dary, reprezentată prin dl. Lucian Stroe, care este și vicepreședinte al Asociației Naționale de Folclor din România și Asociația Casa Doinelor din Săceani, județul Timiș, reprezentată de prof. Delia Rădmănăștean; prezentarea satului românesc, dar cel mai important fapt este ca prin prezentarea fiecărui loc natal se va constitui o Harta ad hoc a ținuturilor românești.
Ziua Copilului este celebrată în multe țări de pe mapamond în diferite zile din an, noi însă romanii știm de 1 Iunie și de versurile din poala învățătoarei:
Lunecând pe bolta albastră
A venit întâi o stea
Ca să spună pentru tine
Sa trăiești e ziua ta.
Ziua Europei este celebrată pe data de 9 mai, noi în acest an dorim să o sărbatorim pe 1 iunie împreună cu dumneavostră, să ne reamintim că suntem la cea de a XIII- a ediție și nu puține au fost momentele când "Poarta Maramureșeană" s-a deschis pentru toți românii dornici de Unire. Ambasada României în Republica Austria, Societatea Austro-Română din Viena au fost mereu alături de Cercul Cultural Româno-Austriac ”UNIREA” Wiener Neustadt în organizarea acestei mari sărbători pentru românii stabiliți în Austria dar și în alte țări europene, mărturie stând colajele de materiale publicate de-a lungul acestor ani.
Ziua Romanilor este o sărbătoare a păcii, a reîntregirii de neam și țară, mai nou instituită dar cu profunde conotații.
Semnificația Serbării noastre, care se întinde pe două zile vine să adâncească un prețios fapt, acela ca Romanul în veci nu piere, așa cum scriitori de mare virtute au cântat satul romanesc, George Coșbuc, Vasile Alecsandri, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu și Lucian Blaga parafrazându-l, spunând cum Veșnicia s-a născut la sat.
Omagiem și noi prin cele 3 sărbători cu un generic anume ales pentru a ne pune sufletul de roman pe un izvor mânat de dor, care nu va seca nicicând de am veni din orice alt pământ.
Invităm pe toți acei care simt românește fără ură și dezbinare, că anii 100 de la Marea Unire încă nu ne-au stins sentimentele din contră ni le-au aprins.
Întâlnirea se va încheia într-un mod duhovnicesc participând la Sf. Liturghie ce va avea loc la Biserica Ortodoxă Română ”Sfânta Parascheva” din Wiener Neustadt, preot Paroh Răzvan Gască și la o Agapă frățească duminică pe data de 2 iunie 2019.

Referenți:
Col (r) dr.ing. Constantin Avădanei - Lansarea Albumului Memorialistic - ”170 de ani de la nașterea marelui pictor Sava Henția”
Col (r) Grigore Toloacă - Lansarea cărții ”Eroul de la Capul Podului”
Prof. Floare Ranta Cândea - ”Macea Înscrisuri Monografice”& Revista "Gutenberg" concept nou
Dr. Gabriela Marco - ”Micro Europa în mijlocul Europei”
Istoric Eugeniu Criste - Comunicări, Ziua Europei
Prof.univ.dr. Anton Ilica - ”Eminescu Omul Deplin al Culturii Române”
Dir.F.C.A Mircea Boran - 50 de ani de Foto Club Arad
Prof.Univ.Dr. Otilia Sîrbu - ”Mitul Demitizării”
Poeta Adriana Weimer -”Lumină de stea” și Revista Periodic de Artă și Cultură ”UNIREA” Austria
Poeta Mariana Moga - ”Dicționar de reliefuri literare românești”
Prof. Petru Panduru - Prezentarea satului bănățean atât prin versuri cât și prin cântec și în special cel din Caraș-Severin
Prof. Dr. Doina Iovănel Spineanu - ”Fantazia unei flori”
Prof. Nadia Urian - ”Satul poveștilor”
Poeta Sava Sifora - ”Diamantele Luminii”
Scriitoare Daniela Gumann - ”Îngrijitoarea”
Scriitor Constantin Gumann - ”Evadarea mea din comunism”

Invitat special: Dr. etnograf Maria Mândroane - Muzeul Satului Bănățean Timișoara


Vă așteptăm cu mult drag, sâmbătă 1 Iunie 2019, ora 16:00!
Restaurant Johann Prandl
2493 Lichtenwörth (Wiener Neustadt)
Haupstrasse 39



Organizatori:
Cercul Cultural Româno-Austriac ”UNIREA” Wiener Neustadt

Parteneri Media:
Agenția Națională de Presă AGERPRES România
AJRP Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni Canada RadioTV Unirea Austria
Informații:
Telefon: +43 6643419664







Citește și

loading...