Sâmbătă 10 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, patrula de jandarmerie montană aflată în serviciul de patrulare în zona pârtiei Icoana, din stațiunea Cavnic, a fost solicitată să intervină în sprijinul unei persoane accidentate pe pârtia de schi, în urma ciocnirii cu o altă persoană.

Jandarmii împreună cu reprezentanții Salvamont i-au acordat primul ajutor persoanei accidentate, respectiv Flavius C. de 39 ani, din localitatea Cavnic, care acuza dureri puternice la membrul inferior stâng, fiindu-i imobilizat prin atele. Acesta a fost coborât la baza pârtiei unde a fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare, pentru efectuarea unor investigații de specialitate.

***

În aceeași zi de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 14.30, jandarmii montani aflați în patrulare în zona pârtiei Icoana din localitatea Cavnic au intervenit pentru salvarea unei persoane accidentate la baza pârtiei.

G.B. de 15 ani din Călinești Oaș, județul Satu Mare, a primit primul ajutor din partea echipajului de jandarmerie și salvamont, fiindu-i imobilizat antebrațul stâng, după care fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare.

***

Având în vedere că pe timpul sezonului de iarnă se produc precipitații abundente cu ninsori, pe unele sectoare de drum se pot produce avalanșe, care pot bloca accesul autovehiculelor și chir al pietonilor. Recomandăm tuturor cetățenilor urmărirea cu atenție a stării drumurilor publicată prin mijloacele mass-media sau site-uri de specialitate și respectarea indicatoarelor rutiere instalate în acest scop, privind producerea avalanșelor.

Citește și

loading...