După zece ani de căsătorie în care s-au născut trei copii, Violet (10 ani), Seraphina (7ani) și Samuel (4 ani), cuplul de actori a decis să dea o nouă șansă relației lor. Mai mult chiar, cei doi așteaptă cel de-al patrulea lor copil.

Potrivit portalului „Radar Online”, care citează o sursă apropiată cuplului, Jennifer vrea ca ea și Ben "să devină o familie adevărată" și este foarte bucuroasă că vestea sarcinii "a reușit să-l îndepărteze pe Ben" de viața dezordonată pe care a dus-o în ultimele luni. "Tot ceea ce mi-am dorit este ca Ben să înceteze să mai bea, să se ducă la petreceri și să fie din nou aproape de familia sa". Cu acest bebeluș care o să vină, el îndeplinește toate aceste promisiuni, a spus sursa.

La aproape un an de când au anunțat ca divorțează, se pare ca Jennifer Garner este dispusă să-l ierte și să-l primească înapoi pe Ben Affleck. Zvonurile despre o posibilă reconciliere între cei doi circulă deja de mai bine de 5 luni, iar actrița se pare că l-a iertat pe Ben Affleck după ce acesta i-a fost infidel și a înșelat-o cu dădaca copiilor săi.

Ben Affleck și Jennifer Garner s-au cunoscut în 2001, pe platourile de filmare ale peliculei "Pearl Harbour". În 2003, au jucat împreună în "Daredevil", iar Ben a recunoscut mai târziu ca atunci s-a îndrăgostit de Jennifer. Cei doi au început o relație în anul 2004, iar în aprilie 2005 erau deja logodiți. S-au căsătorit două luni mai târziu, într-o ceremonie privată, când Jennifer Garner era deja însărcinată cu primul lor copil.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și