În fapt, la început de aprilie 2021, taxi-ul în care jurnalistul Nicu Iuga se afla a fost blocat în trafic de către două echipaje de poliție, de parcă ar fi fost o operațiune anti-tero. Polițiștii, printre care și vestita agentă, au încercat să afle cine este sursa care a dezvăluit informațiile cu privire la implicarea colegului lor polițist în rețeaua care aducea mașini second hand din Germania și le vindea prin România, fără a achita taxele către ANAF.

În urma articolului apărut pe această temă, există în prezent un dosar penal deschis privind fapta respectivă de evaziune fiscală, estimându-se un prejudiciu la bugetul de stat de aproximativ 1 milion de euro prin neplata taxelor către ANAF.

După un an de judecăți, patru termene și trei judecători care au tot pasat dosarul privind plângerea la contravenție formulată de către jurnalistul Iuga Nicolae împotriva procesului-verbal prin care a fost amendat de către agenta L.A.I. cu suma de două mii lei, un judecător de la Judecătoria Sighet i-a dat jurnalistului dreptate, anulând întru totul procesul-verbal și implicit și amenda, arătând că sancțiunea este netemeinică!

Ba mai mult, Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș trebuie să îi plătească jurnalistului Nicu Iuga despăgubiri cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 20 lei (dosar 1147/307/2021).

„După un lung și anevoios parcurs în judecată, iată că în final adevărul a ieșit la suprafață și s-a făcut dreptate! Nu pot decât să îl felicit pe tânărul judecător pentru modul profesionist și imparțial prin care a judecat și motivat sentința prin care a anulat procesul-verbal aplicat de către `amica` mea în mod abuziv subsemnatului. Păcat că există câțiva agenți de poliție corupți sau dereglați în Poliția Sighet. Chiar dacă sunt puțini la număr, aceștia fac instituția de râs, iar, din păcate, Controlul intern din IPJ doarme. Să nu uite aceștia un lucru: Justiția există!”, a declarat pentru Sighet 247 jurnalistul Nicu Iuga.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet