"Am depus 265.800 de semnături şi vreau să le mulţumesc celor care au fost alături de noi în această perioadă foarte scurtă, tuturor românilor, maghiarilor care au semnat ca să existe această candidatură şi voluntarilor care au stat şi au muncit în această perioadă. Am venit cu această trotinetă electrică ca să dau un mesaj pentru fiecare om, fiecare cetăţean, să folosim mai puţin maşinile, să avem grijă de mediu, de viitorul copiilor noştri şi să nu încercăm să limităm dreptul nimănui de a folosi bicicletă electrică sau chiar trotinetă. Sunt nişte reglementări, dar nu limitări pentru a folosi astfel de mijloace de transport", a precizat Kelemen Hunor.

Întrebat dacă va intra la guvernare în cazul în care Guvernul Dăncilă va fi demis prin moţiune de cenzură, liderul UDMR a spus că nu.

"Nu intrăm, nu avem de gând, nu am pus această condiţie. Dacă trece moţiunea de cenzură, atunci urmează un an de zile, vorbim despre o perioadă scurtă, până la alegerile parlamentare, că trebuie să gestionezi corect treburile ţării şi cam atât", a susţinut Kelemen Hunor.

În opinia sa, un şef de stat are atribuţii constituţionale, dar mesajele trebuie să fie mult peste atribuţiile prevăzute în Constituţie, în sensul că ceea ce spune şi cum acţionează acesta este "un model" pentru fiecare cetăţean, Kelemen Hunor adăugând că "din mediocritate" se poate ieşi prin proiecte şi viziuni măreţe şi că "nu prin politică se asigură fericirea cetăţenilor".

"Astăzi e puţin să avem o ţară normală, e nevoie de mai mult", a arătat el.

Întrebat cu cine va vota în turul doi al alegerilor prezidenţiale, acesta a răspuns că ar fi bine dacă va fi o confruntare între el şi Theodor Paleologu.

"Noi am ales sloganul nostru respect, pentru că oamenii aşteaptă respect din partea instituţiilor, statul trebuie să-şi respecte cetăţenii şi după aceea şi cetăţenii vor respecta statul. Dacă există respect va exista şi încredere, dacă există încredere se poate construi o societate performantă", a mai arătat liderul UDMR.

Referitor la mandatul preşedintelui Klaus Iohannis, Kelemen Hunor a declarat că acesta a fost un preşedinte "atomic", aşa cum el însuşi a spus, cu o zi în urmă, la Biroul Electoral Central.

"Eu cred că un preşedinte nu trebuie să fie un pompier, pompierii sunt acolo unde trebuie să fie. Preşedintele nu trebuie să fie nici pompier, nici jucător nu trebuie să fie, nici altceva, aşa cum am avut zece ani de zile. Aveam aşteptări mult mai mari de la Klaus Iohannis când a câştigat alegerile, mai multă implicare, mai multă preocupare faţă de problemele societăţii, mai multă prezenţă", a spus Kelemen Hunor.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și