"Mă alătur reprezentanților Uniunii Europene și ai Statelor Unite ale Americii în a considera atacurile asupra populației civile din Mariupol, Ucraina, drept criminale. Responsabilitatea aparține nu doar separatiștilor ucraineni, ci și Federației Ruse care participă la înarmarea rebelilor și nu își folosește influența pentru a detensiona conflictul", se arată în mesajul șefului statului, difuzat luni de Administrația Prezidențială.

Președintele Iohannis subliniază că "România condamnă încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și va continua să contribuie la materializarea aspirațiilor sale europene și euroatlantice".

"În acest context, se justifică menținerea sancțiunilor împotriva Federației Ruse, iar în lipsa participării sale credibile la găsirea unei soluții politice care să evite pierderi de vieți omenești, trebuie luată în considerare intensificarea lor", conchide șeful statului.

Cel puțin 30 de civili au murit, iar alți peste 100 au fost răniți într-un bombardament care s-a produs sâmbătă în orașul-port Mariupol, atac atribuit de Kiev rebelilor proruși.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și