Președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, va efectua o vizită de stat în Rusia în perioada 20-22 martie, la invitația președintelui rus Vladimir Putin, a anunțat vineri serviciul de presă de la Kremlin.

După cum se menționează în mesaj, în timpul discuțiilor dintre lideri „vor fi dezbătute probleme de actualitate privind dezvoltarea relațiilor bilaterale și a cooperării strategice între Rusia și China”.

Serviciul de presă de la Kremlin a raportat că mai multe documente bilaterale sunt planificate să fie semnate în timpul vizitei președintelui chinez.

China s-a oferit să fie mediator între Rusia şi Ucraina

Liderul de la Kremlin l-a invitat pe 30 ianuarie pe omologul său chinez să vină în vizită în această primăvară, potrivit agenţiei TASS, iar Wall Street Journal a scris luna trecută că această vizită ar putea avea loc în aprilie sau la începutul lui mai.

Planurile pentru o astfel de vizită vin în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, un efort care a fost întâmpinat cu scepticism în Occident, având în vedere sprijinul diplomatic al Chinei pentru Rusia. Pe de altă parte, Kremlinul nu a confirmat încă această vizită, potrivit RIA Novosti. „De regulă, anunţurile vizitelor oficiale se efectuează simultan prin acordul comun al părţilor. Când va avea loc o astfel de pregătire, vă vom informa”.

Prietenie "fără limite" între Rusia şi China

China şi Rusia au convenit asupra unui parteneriat "fără limite" în februarie 2022, cu câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar cele două părţi au continuat să-şi reafirme forţa legăturilor. Recent China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, efort întâmpinat cu scepticism în Occident, dat fiind sprijinul diplomatic al Beijingului pentru Moscova.

De când a devenit preşedinte, Xi Jinping, confirmat în weekend pentru un al treilea mandat în fruntea Chinei, s-a întâlnit până acum de 39 de ori în persoană cu Vladimir Putin, mai aminteşte Reuters.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și