De la începutul anului şi până acum, puţin peste 6.500 de maramureşeni şi-au dorit să devină şoferi cu acte în regulă. După cum era însă de aşteptat, aproximativ jumătate nu au reuşit.
Statisticile întocmite de oficialii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Maramureş arată că în cazul aspiranţilor la râvnitul cartonaş roz, examenul se ia…pe sărite. Adică unul da şi altul ba.

Şeful serviciului, comisarul şef Florin Sironka spune că de la începutul anului şi până la finalul lunii iunie s-au prezentat în vederea susţinerii examenului auto aproape 3.600 de bărbaţi şi puţin peste 2900 de femei. Cu toţii au sperat că vor trece din prima ambele probe ale examenului însă performanța au reuşit-o doar jumătate dintre femei şi aproape 73 la sută dintre bărbaţi.

Florin Sironka mai arată că, din totalul persoanelor care s-au prezentat la examen, 5.515 au fost examinaţi de către lucrătorii serviciului în vederea obţinerii categoriei B, iar acești 57 la sută au reuşit să treacă din prima atât proba teoretică cât şi pe cea practică.

Statisticile mai arată că cei mai numeroşi dintre aspiranţii la permisul de conducere au vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani.

De remarcat însă faptul că în listă celor care au dat examen și l-au și trecut se află inclusiv un maramureşean care se întâmplă să aibă peste 70 de ani.

Citește și

loading...