Contestația a fost respinsă ca fiind… nefondată. Oarecum, nu mai miră pe aproape nimeni. Impresia generală pe care ți-o lasă aceste decizii ale magistraților în cazul Cherecheș este că indiferent de cât de nevinovat ar fi (cu atât mai mult cu cât, teoretic cel puțin, beneficiază de prezumția de nevinovăție), indiferent cât de buni și pertinenți ar fi avocații, judecătorii par să nu țină cont decât de presiunile procurorilor care, este din ce în ce mai clar, îl vor pe acesta tras pe “linie moartă” din punct de vedere administrativ, politic și social.

Primarul reales al municipiului Baia Mare, care a câștigat alegerile locale din 5 iunie cu peste 70% din voturile liber exprimate de către băimărenii prezenți la urne, se află în arest preventiv încă din seara zilei de 26 aprilie. Cazul său ajunge inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, deoarece i-au fost încălcate o serie de drepturi garantate de CEDO, dar și de Constituția României. Tot ce își dorește Cherecheș este să aibă parte de echitate în justiție și dreptul la apărare. Nu ar strica și măsuri preventive corecte, nu exagerate, cum au fost adoptate până acum în cazul său. Justiția română lasă adesea liberi pe perioada judecatei violatori, criminali și infractori, dar ține după gratii oameni acuzați de procurori de luare de mită sau trafic de influență, mulți dovedindu-se la final… nevinovați. Cine și cum poate compensa ulterior libertatea “furată” de procurori și magistrați în cazul unor aleși care deranjează, sunt luați în vizor, li se fabrică dosare și după lupte seculare se trezesc… achitați?!

În timp ce adevărate pericole publice se plimbă nestingherite cu “binecuvântarea” magistraților (vezi AICI un caz recent), primarul băimărean, care este acuzat de procurorii DNA într-un dosar care încă nu a primit nici măcar un prim termen de judecată, se află reținut preventiv de trei luni deoarece ar reprezenta “un pericol public național”, nefiind acceptate alte măsuri preventive cum ar fi controlul judiciar de exemplu, măsură adoptată în astfel de cazuri asupra altor persoane luate în vizor de către procurori. Tocmai din cauza multor inadvertențe s-a cerut și obținut strămutarea dosarului său de la Tribunalul Maramureș la cel din Cluj, însă până în acest moment echitatea se lasă așteptată.

Pronunțarea în camera preliminară, la Tribunalul Cluj, s-a amânat pe 28 iulie, iar vestea bună, pentru cei care mai pot avea încredere, este că în primele zile ale lunii august se va verifica din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii de arest preventiv. De fiecare dată când îi prelungesc “șederea” după gratii, magistrații trebuie să motiveze diferit decizia. Până acum le-au cam epuizat pe toate, cea mai de top motivare fiind că primarul Cătălin Cherecheș ar reprezenta… un pericol public național. Dacă nu ar fi de plâns, mai că am putea râde cu lacrimi. Speranța moare ultima, spune o vorbă din popor. Oricât de mult deranjează și indiferent cât de amuzant li s-ar părea unora care trăiesc din dramele celor din jur, ne-a mai rămas un singur crez: adevărul va triumfa. Fie că va fi curând, cum ar fi firesc, indiferent cât se vor strădui unii să câștige jucând murdar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet