Despre viața, ideile și perocupările profesorului Dinu C. Giurescu, dar și despre carte și autorul ei, vor vorbi acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu și acad. Victor Spinei, vicepreședinți ai Academiei Române, acad. Dan Berindei, președintele Secției de științe istorice și arheologie, și Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO.

Volumul este rezultatul unui dialog deschis purtat în anul 2017 între reputatul istoric Dinu C. Giurescu și Narcis Dorin Ion, la rândul său istoric, și constituie „mărturia unei vieți dedicate istoriei, patrimoniului și monumentelor istorice ale României“.

Descendent dintr-o celebră familie de istorici, Dinu C. Giurescu a continuat opera de cercetare a tatălui, Constantin C. Giurescu, și bunicului său, Constantin Giurescu, devenind unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți istorici și profesori români, o conștiință civică și patriotică ce a marcat societatea românească după 1989.

A fost cercetător, profesor universitar în țară, la Catedra de istoria românilor din Universitatea București, și în Statele Unite ale Americii, la William Paterson College, New Jersey, și la Texas A&M University, conducător de doctorate, editor de documente, autor al unei impresionante opere istorice, fiind preocupat de studiul civilizației românești, de istoria diplomației românești și acordând o atenție specială problemelor de istorie contemporană. Specialist în de arta medievală românească din secolele XIV-XVIII, de care a fost deosebit de atașat, Dinu C. Giurescu a militat împotriva demolării unor importante monumente istorice și de artă, cărora le-a consacrat o serie de lucrări.

Membru corespondent al Academiei Române din 1990 și membru titular din 2001, profesorul Dinu C. Giurescu a fost coordonator și coautor al volumelor IX și X din valorosul tratat „Istoria românilor“, operă fundamentală elaborată sub egida Academiei Române.


Apariția postumă a volumului „Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu“, la aproape un an după plecarea dintre noi a protagonistului, constitutie un act cultural meritoriu, ce oferă publicului ocazia să cunoască îndeaproape activitatea și biografia unui mare istoric, ce și-a asumat și afirmat curajos opiniile, înfruntând ostilitatea regimului politic.

Cartea se înscrie în seria de lucrări dedicată convorbirilor cu mari personalități contemporane ale culturii române, proriect al istoricului Narcis Dorin Ion, din care au apărut până acum volumele „Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei“, la la Editura Oscar Print, și „Despre cultura de ieri şi românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu“, la Editura RAO.

Biroul de presă al Academiei Române