Adrian Todoran, vicepreşedinte la nivel naţional, s-a distins prin poziţia privilegiată ocupată alături de oamenii din linia întâi a partidului. Amfitrionul întrunirii a fost Robert Turcescu, cel care a oferit cuvântul câtorva din liderii marcanţi ai PMP. La final, preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs în care a trecut în revistă principalele obiective din programul de guvernare propus pentru Executivul ce se va constitui după alegerile parlamentare.

„Sănătatea, educaţia, agricultura sunt câteva din priorităţile PMP. Iar unirea Republicii Moldova cu România este o datorie de ţară, aşa cum a punctat şi preşedintele. A fost onorant pentru mine să mă regăsesc printre liderii partidului şi să fac parte din structura care a lansat candidaţii. Maramureşul are o listă bună, cu oameni capabili să reprezinte judeţul în Parlament. Suntem o echipă unită, iar asta se vede. Colegii de la centru au apreciat ceea ce am făcut noi în judeţ, unde am devenit a treia forţă politică, iar potenţialul nostru este în creştere. Am încredere în echipa PMP Maramureş şi stiu că vom face un scor bun la alegerile parlamentare, la fel cum s-a întâmplat la locale, când am avut cel mai bun procent din ţară. Am pus pe listă doar maramureşeni adevăraţi şi nu personaje paraşutate de la centru, aşa cum au făcut alte partide”, a declarat Adrian Todoran, candidatul PMP Maramureş pentru Camera Deputaţilor.

Pentru PMP Maramureş, obiectivul principal al alegerilor din 11 decembrie este atingerea unui procent format din doua cifre.

A consemnat,
Cătălin Man

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet