Creste foarte bine in toate regiunile tarii si ne bucura ochii primavara cu florile ei galbene. Floarea creste singura pe o tulpina din care, atunci cind este rupta, va curge o substanta laptoasa. Perioada in care se poate gasi papadia este mare, de primavara timpuriu pina toamna tirziu.

Fitoterapeutul Eugen Giurgiu consideră că păpădia poate fi indicată în tratamentul a celor mai frecvente afecţiuni: diabet, enterocolite, ciroze hepatice, imunitate scăzută, diferite forme de cancer, obezitate, ulcer gastric, retenţie urinară, dureri reumatice, litiaze renale, uremie, afecţiuni cardiovasculare, digestie lentă, tuse etc. Prin acţiunea diuretică, planta favorizează eliminarea toxinelor din întregul organism. Primăvara, frunzele şi tijele păpădiei sunt remedii excelente recomandate în curele de detoxifiere.

In mediul rural, floarea mălaiului, papaluga sau buha, aşa cum o numesc sătenii, este un leac la îndemână, mai ales pentru anemici şi pentru convalescenţi, iar o cură cu preparate din păpădie îi revigorează pe aceşti bolnavi. Puterea terapeutică a păpădiei se datorează substanţelor active prezente în compoziţia frunzelor şi tijelor sale: vitamine (A, B, C, D şi E), minerale ( în special potasiu, calciu, fosfor, fier şi sodiu), glucide, pectină şi acizi. Rădăcinile sunt foarte bogate în flavonoizi şi, datorită unui principiu amar, acestea sunt recomandate pentru efectul tonic şi diuretic. Din flori şi capitule se mai prepară un vin medicinal.

Deoarece principala acţiune medicală a păpădiei este cea diuretică, planta este folosită cu succes în cazul bolilor renale, în obezitate, în celulită sau în retenţia apei în organism. Fiind un diuretic natural dovedit, păpădia contribuie la eliminarea acidului uric şi ajută la topirea calculilor renali; mai mult, planta stimulează eliminarea bucăţelelor dislocate pe tractul urinar. Totodată, păpădia este o sursă importantă de potasiu şi completează cantitatea acestui oligoelement în organism atunci când creşte cantitatea de urină. Nu în ultimul rînd, potasiul este de mare ajutor hipertensivilor, deoarece scade nivelul tensiunii arteriale.

Păpădia este un remediu benefic pentru ficat şi pentru secreţia biliară. În acelaşi timp, planta tonifică şi drenează ficatul, combate litiaza biliară, are efect coleretic (stimulează secreţia bilei) şi colagog (favorizând evacuarea bilei în duoden).

Un lucru mai puţin ştiut, păpădia conţine o cantitate mai mare de vitamina A decât morcovii şi foarte mult beta-caroten, un renumit antioxidant, indicat în toate formele de cancer sau dacă imunitatea organismului este scăzută. Fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă o cură cu preparate din păpădie deoarece aceasta face minuni : previne bolile de inimă, fluidizează mucozităţile, întărind mucoasele pulmonare, hepatice şi ale căilor urinare. Şi asta nu este tot: păpădia este o plantă cu efecte remineralizante, stimulează pofta de mâncare, scade şi nivelul colesterolului " rău" şi alină durerile reumatice. O cură de trei luni cu ceai de păpădie îi ajută pe grăsuţi să slăbească, fără să facă un efort prea mare.

Frunzele şi tijele de păpădie intră în compoziţia ceaiurilor depurative, dietetice şi gastrice, iar rădăcina este adăugată în ceaiurile hepatice. ..
Cele mai importante remedii din păpădie

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia: Se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată şi 250 ml de apă. După zece minute de infuzare, ceaiul se bea neîndulcit.

Se recomandă câte două căni de infuzie pe zi.

Cafeaua de păpădie : Din rădăcina uscată şi măcinată a plantei se prepară „cafeaua pentru micul dejun".Pentru a fi mai gustoasă, pulberea de păpădie şi cafeaua de cicoare (procurată de la magazinele Plafar)se amestecă în părţi egale (câte o linguriţă din fiecare )la o ceaşcă de apă.

Decoctul: Se prepară din trei linguriţe de plantă mărunţită la o cană de apă. Ceaiul se fierbe timp de cinci minute, apoi se infuzează alte cinci minute. Se administreză câte două pe zi, un timp îndelungat.

Siropul: Puneţi să fiarbă la foc mic, patru mâini de flori de păpădie proaspete în apă, cât să le acopere. Lăsaţi amestecul să clocotească de câteva ori, apoi luaţi vasul de pe aragaz şi lăsaţi să se macereze până a doua zi. Strecuraţi lichidul şi stoarceţi bine florile. În ceaiul obţinut, adăugaţi un kilogram de zahăr şi lăsaţi să fiarbă până când preparatul are consistenţa smântânii. Zilnic, se consumă câte o linguriţă de sirop pusă într-o cană de apă.

Nu neglijati papadiile in prepararea salatelor de primavara

Papadia se foloseste si in salate. Este bine ca frunzele sa fie culese dimineata devreme, inainte ca floarea sa se deschida. Daca sint culese dupa inflorire, in timpul zilei, frunzele pot fi foarte amare. Dupa ce sint culese acestea sint bine spalate in apa rece, la fel ca salata. Odata curatate, ele trebuie uscate prin scuturare sau asezindu-le pe o hirtie curata. Cu cit se recolteaza mai tirziu, spre toamna, cu atit mai bine. Plantele de primavara sint mai bune la salata decit cele din vara.

Iata o minunata reteta de salata:

Spalati doua miini de frunze verzi de papadie, adaugati salata verde, castraveti, ceapa, putin otet de mere cu miere si un strop de ulei de masline.

In afara de salata, frunzele verzi se pot folosi si ca ingrediente ale sandvisurilor, impreuna cu putina sare ca substituent al salatei. Valoarea nutritiva a papadiei consta in continutul ridicat de vitaminele A, B si C.

Numeroase superstitii se leaga de florile papadiilor

Papadiile au, de asemenea, un rol important in superstitii si folclor.

- Se zice ca daca o papadie ramine deschisa toata noaptea, a doua zi va ploua.

- Daca mirosind o papadie vi se ingalbeneste nasul, cineva e indragostit de dumneavoastra, daca nu se ingalbeneste, nu e nimeni care sa va iubeasca.

- Se crede ca adaugind buchetului de nunta doua, trei papadii veti avea noroc, casatoria va va aduce prosperitate, sanatate, iar copiii vor fi frumosi.

- Este, de asemenea, de bun augur pentru o tinara sa poarte un colier de papadii facut de ea, si un ghinion daca ti-l ofera cineva.

- Ghinion aduce si culesul papadiilor dintr-un cimitir. Nesansa provoaca aceste papadii aduse din cimitir si chiar mai rau daca le aduc de acasa la cimitir, cu exceptia celor care pun papadiile pe mormintul cuiva mult iubit.

Precautii utile pentru anumite afectiuni

In cazurile de ulcer si gastrita, papadia este bine sa fie folosita cu precautie deoarece poate cauza o supraproductie de acid gastric.

Sucul care se gaseste in tulpini poate provoca celor sensibili alergii.

Cei care au probleme de retentie de apa trebuie sa consulte un medic inainte de a utiliza aceasta planta pentru a verifica nivelul de potasiu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet