Fie că fac parte din categoria tocilarilor, fie a petrecăreţilor, tinerii au identificat abilităţile pe care le dezvoltă pe parcursul anilor de studenţie, abilităţi care îi ajută şi în viaţa de adult şi pe care le învaţă pe propria piele.

Conform sondajului realizat de compania Disney, preluat de adevarul.ro, studenţii au identificat mai multe abilităţi pe care le-au dezvoltat în timpul studenţiei. "Cea mai bună tabără de antrenament pentru viaţa de adult", aşa au descris studenţii participanţi la studiu perioada căutărilor din facultate.

Două treimi din studenţii chestionaţi au mărturisit că au avut parte de un şoc în momentul în care au plecat de acasă, aceasta fiind ocazia în care au realizat cât de puţine ştiu să facă fără ajutorul părinţilor. De exemplu, un boboc îşi sună părinţii, în medie, de aproape 20 de ori pe lună pentru a-i întreba cum să procedeze în anumite situaţii, cifră care se micşorează considerabil odată ce învaţă ce să facă. Şi chiar dacă părinţii se plâng adesea de cât de nerecunoscători le sunt copiii, studiul arată că odraslele ajung să aprecieze cu adevărat eforturile pe care le fac mama şi tata abia după ce nu mai trăiesc în confortul casei părinteşti. Patru luni îi ia unui student să se acomodeze într-o altă locuinţă şi până la cinci luni ca să realizeze cine va face parte din grupul său de prieteni.

Conform rezultatelor sondajului, printre cele mai grele momente din viaţa de student se numără traiul alături de persoane străine, formarea unor prietenii noi şi acomodarea cu oameni care provin din medii diferite.


Lecţii de viaţă învăţate de studenţi

1. Drămuirea banilor primiţi de la părinţi sau a salariului câştigat de pe urma jobului din facultate;

2. Traiul la comun;

3. Să cumperi periodic alimente, în funcţie de banii pe care îi ai la dispoziţie;

4. Căutarea unui loc de muncă potrivit cu programul de la facultate;

5. Plătirea facturilor;

6. Să înveţi eficient, în funcţie de programul colegilor de cameră, şi de unul singur, fără să fii împins de la spate de părinţi;

7. Să lucrezi în echipă;

8. Să-ţi faci prieteni pe care să te bazezi;

9. Să utilizezi spaţiul din frigider în mod eficient, ţinând cont de faptul că nu eşti singurul care îl foloseşte;

10. Să rezolvi multe dintre problemele care ţin de folosirea calculatorului;

11. Te transformi într-o persoană mai responsabilă, înveţi să ai grijă de aspecte ce ţin de siguranţa locuinţei (închizi gazele, controlezi dacă ai închis uşa când pleci etc.);

12. Înveţi să echilibrezi resursele financiare cu cea mai bună variantă de locuinţă atunci când eşti nevoit să-ţi cauţi singur o gazdă unde să stai pe perioada facultăţii;

13. Socializarea cu persoane dintre cele mai diverse;

14. Să-ţi apreciezi părinţii şi confortul de care te bucuri când ajungi acasă;

15. Să faci mici reparaţii casnice, să coşi sau să cârpeşti o haină, eventual să-ţi speli hainele de mână;

16. Să foloseşti diverse aparate electrocasnice, de la maşina de spălat la fierul de călcat;

17. Să pregăteşti feluri de mâncare de bază: omlete, salate, cartofi prăjiţi etc;

18. Să refoloseşti recipiente precum sticle, borcane, pungi sau tot felul de cutii şi caserole de unică folosinţă;

19. Să "construieşti" o piesă de mobilier din bucăţi, cu ajutorul instrucţiunilor din pachet şi al intuiţiei;

20. Să faci focul pentru grătar şi să prepari carne friptă;

21. Cum să faci curăţenie şi să fii mai ordonat;

22. Să respecţi intimitatea altora;

23. Să ai idee despre medicaţia de bază în caz că ai probleme minore de sănătate;

Citește și

loading...