În data de 25 iulie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial legea nr. 260/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În prezent, cei care dezlipesc, distrug reclamele, anunțuri și afișele expuse sunt sancționați cu amenzi cuprinse între 100 - 500 de lei.

Însă, după ce, mai multe clădiri importante din București, printre care și Ateneul Român, au fost vandalizatei, membrii Senatului au propus un proiect de lege care prevede creșterea amenzilor pentru cei care fac ilegal grafittiuri pe clădiri.

Legea nr 260/2022 intră în vigoare începând cu 24 august 2022 și prevede sancțiuni între 3.000 și 6.000 de lei pentru cei care desenează sau scriu pe clădiri sau garduri din spațiul public sau privat.

Ce prevede legea „Graffiti”
Legea „Graffiti” prevede sancționarea persoanelor care scriu, desenează pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte din spațiul public sau privat, fără acordul proprietarilor.

„Scopul acestui demers legislativ este descurajarea autorilor de graffiti să distrugă faţadele bunurilor aflate în domeniul public sau privat, patrimoniului cultural, precum și a altor piese de mobilier, ” potrivit juridice.ro.

În afară de amenzi, legea graffiti îi obligă pe autorii de graffiti să înlăture însemnele făcute pe bunurile din spațiul public sau privat sau în caz de deteriorare să readucă bunurile la starea inițială.

Plata amenzilor și înlăturarea însemnelor se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul în care primesc înștiințarea.

Ce se întâmplă dacă refuză să plătească amenda
În cazul în care persoanele refuză să plătească amenda și să înlăture desenele sau scrierile, bunurile vor fi curățate din bugetul local, iar la final costurile vor fi recuperate în instanță.

De asemenea, celor care vandalizează bunurile din spațiul public sau privat li se vor opri obiectele care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii: pensule, vopsele, spray-uri, creioane și alte substanțe colorante cu caracter temporar sau permanent.

Amenzii pentru graffiti în alte țări
În Astria, Germania sau Belgia, vandaliștii sunt sanționați mult mai aspru. De exemplul, în Austria, cei care înseamnează ilegal bunurile din spațiul public sau privat riscă închisoare de la șase luni la cinci ani.

În Franța, artiștii care însemnează ilegal pe clădiri sau pe alte bunuri din spațiul public sau privat primesc o amendă de 3.750 de euro și sub obligați să muncească în folosul comunității.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și