"Noi vom institui stare de război", a afirmat interlocutorul agenției ruse de presă, indicând că un anunț pe acest subiect urmează să fie făcut înainte de prânz.

Confruntări intense opuneau joi dimineață milițiile separatiste trupelor guvernamentale subordonate autorităților proeuropene de la Kiev, în nordul regiunii Lugansk, care la fel ca regiunea vecină Donețk și-au autoproclamat independența în urma controversatelor referendumuri din 11 mai.

În acest context, autoproclamatul lider al republicii Valeri Bolotov a spus joi că intenționează să declare mobilizare generală a bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, potrivit agenției de presă menționate. El nu a indicat vreo cifră referitor la armata care va rezulta în urma aceste mobilizări, dar a precizat că pentru populația civilă vor fi luate "măsuri suplimentare de securitate".

Peste 6.000 de militari ucraineni sunt comasați în jurul Luganskului, dar ei sunt "demoralizați și cer negocieri", a afirmat liderul separatist, comentând anunțul făcut anterior de Kiev cu privire la trecerea trupelor guvernamentale la fază finală a operațiunii antiteroriste în estul țării.

Potrivit acestuia, este în curs de desfășurare nu numai doar o suplimentare de trupe guvernamentale, ci și a armelor grele și a unităților speciale pentru traversarea râurilor.

El a mai spus că, în urma luptelor date în zona localității Lisiciansk joi dimineață, armata ucraineană a suferit pierderi umane, fără să precizeze numărul militarilor uciși în luptă, indicând că de partea rebelilor sunt doar răniți.

"S-au dat lupte la Lisiciansk. Podul a fost aruncat în aer", a indicat Bolotov, după ce rebelii afirmaseră că au minat mai multe poduri din zonă. Presa ucraineană relatează că insurgenții au aruncat în aer podul care lega localitățile Lisiciansk de Rubejnoe.

Duminică, în Ucraina sunt prevăzute să aibă loc alegeri prezidențiale, considerate de o importanță crucială pentru rezolvarea crizei politice din această țară, dar separatiștii au declarat deja că le vor boicota. De altfel, candidații la președinție au evitat în campania electorală zonele controlate de insurgenți.

Citește și

loading...