NELSON MANDELA a murit. Eroul luptei împotriva apartheidului a încetat din viaţă joi, în casa sa din Johannesburg, după o lungă suferinţă. Acesta primea tratament de cinci luni pentru o infecţie la plămâni.

"Lupta sa neobosită pentru libertate i-a câștigat respectul lumii", a declarat președintele sud-african Jacob Zuma.

Președintele sud-african Jacob Zuma spune că Nelson Mandela va avea funeralii de stat.

Familia lui Mandela s-a adunat în număr mare la casa acestuia din Johannesburg.

Mandela, încarcerat timp de 27 de ani de către regimul segregaţionist de apartheid, a ieşit din închisoare fără să spună vreun cuvânt de răzbunare. Eliberat în 1990, el a negociat cu puterea din perioada respectivă o tranziţie către democraţie. Ales preşedinte, în 1994, el nu a căutat vreodată să umilească sau defavorizeze comunitatea albă, îndemnând, din contră, în permanenţă, la reconciliere.

"Niciodată anterior în istorie, o fiinţă umană nu a fost atât de universal recunoscută drept o încarnare a mărinimiei", a declarat despre el fostul episcop anglican Desmond Tutu, şi el laureat al Premiului Nobel pentru Pace, pentru rezistenţa faţă de apartheid.

După ce a renunţat la funcţia de preşedinte, în 1999, Nelson Mandela a devenit cel mai cunoscut ambasador al ţării sale. A susţinut campania de luptă împotriva HIV-SIDA şi a luptat pentru dreptul sud-africanilor de a găzdui Campionatul mondial de fotbal din 2010.

În 2004, la 85 de ani, Nelson Mandela s-a retras din viaţa publică pentru a petrece mai mult timp alături de familie şi prieteni, dar şi pentru a "medita în linişte". Nu mă sunaţi, vă sun eu! - i-a descurajat el pe cei care se gândeau să îl invite la diverse angajamente publice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și