Băimărenii erau pe locul 8 înaintea acestui joc, după cinci victorii, un egal și patru înfrângeri. Antrenorul Raul Fotonea spunea înainte de meci că nu-și permite luxul să trateze ușor acest meci.

Însă e și greu de tratat cu maximă seriozitate când n-ai niciun aruncător de brațul drept pe post de inter, Mureșan și Brajovic având probleme de sănătate. Nici Alex Csepreghi n-a fost chiar în cea mai bună formă, iar pe final chiar a fost lăsat să se odihnească, iar Tudor Botea l-a înlocuit cu succes. Nu acesta era meciul în care să strălucească Alex.

Minaur este cea care înscrie prima, prin Tudor Marta, după care gazdele joacă extrem de repede și în cinci minute au deja 4-2. Baia Mare nu cedează și ține de rezultatȘ 4-4 (8). Avem și trei atacuri pentru a conduce la un gol, dar ratăm. Dau ei gol, apoi Căbuț este superficial și ratează un 7m. Tot din 7m punctează Csepreghi. La jumătatea reprizei se face 7-5 (15). O dublă aeriană cu fault nefluierat la Vujadinovic aduce un contraatac și 9-5 (17). Csepreghi este singurul care aruncă la poartă din tabăra noastră. Mai e o soluție, Tudor Marta în extrema dreaptă, care a marcat de patru ori până în min. 23, la 11-8. Apoi, ratează Csepreghi un 7m, iar Vrazalic punctează de la linia suspinelor. Apostu îl schimbă pe Țenghea, cu folos, și Vujadinovic înscrie de două ori. În sub un minut luăm însă două goluri: 14-10 (26). Vujadinovici ratează apoi de două ori, inclusiv un contraatac. Baia Mare cedează teren pe finalul primei părți, iar CSMB intră la cabine cu 17-11.

Ținem în primele minute la diferența de șase goluri, 19-13 (33), însă lucrurile se înrăutățesc, cu ajutorul lui Daniel Bera, care înscrie de două ori: 21-13 (35). Ratează și Popescu un 7m, tot cu o execuție superficială, apoi înscrie Yuri Pop pe contraatac, la fel cum o face mai apoi și Nagy: 22-15 (39). Bera aduce și diferența de 10 goluri pentru prima dată: 25-15 (42). Nu prea mai are ce să se schimbe în acest joc, diferența este de 10-11 goluri: 30-20 (48). Reducem din diferență, chiar dacă se ratează contraatacuri și aruncări de la 7m: 31-24 (55). Diferența merge din nou la 10 goluri, 34-24, însă Baia Mare ține linia la sub 10 până la finalȘ 35-26. Am luat o grămadă de goluri din nou, am dat și noi câte ceva.

Sunt câteva lucruri certe: Minaur trebuie să fie fericită dacă prinde play-off-ul. Nu contăm în deplasare, la fel cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Și nu ne referim la acest meci, care putea fi pus liniștit la înfrângeri încă dinainte de a începe. Tinerii noștri jucători trebuie să fie ajutați să crească mai repede, pentru că este esențial. Poate că au și ei nevoie de mai multă încredere.

CSM București – CS Minaur Baia Mare 35-26 (17-11)

Sala Rapid din București – cca 400 spectatori
Arbitri: Claudiu Gorina – Florin Melencu (Craiova). Obs. M. Brumaru (Focșani)
Aruncări de la 7m: 6-6 (transformate: 6-3 – au ratat: Csepreghi, Căbuț, Popescu). Minute de eliminare: 6-10
CSM București: Maggaiz (2), Ciobanu – Selicani Teixeira 6 (4/4 din 7m), Sajad Esteki 1, Militaru, Georgievski, Rotaru 2, Sampaio Santos 2, Vrazalic 6 (2/2 din 7m), Ramba 1, Tioumențev 1, Allahkaram Esteki 3, Onyejekwe 1, Bera 3, Pozzer 4, Mănescu 3. Antrenor: Paulo Jorge Pereira
CS Minaur: Adrian Țenghea, Răzvan Apostu – Robert Nagy 1, Sergiu Makaria, Tudor Botea 4, Andrei Popescu 4 (1/2 din 7m), Yuri Pop 1, Predrag Vujadinovic 3, Călin Căbuț 1, Georgel Haiduc 4, Benjamin Szabo, Tudor Marta 4, Alexandru Csepreghi 3, Leonard Ștefan 1, Albert Cristescu. Antrenori: Raul Fotonea și Alexandru Sabou.