Mii de băcăuani, sute de preoţi şi înalţi ierarhi au participat la ceremonia din Bacău, care a început sâmbătă seară, 3 ianuarie, în ajunul întronizării lui Ioachim Băcăuanul în funcţia de arhiepiscop al Romanului şi Bacăului.

Autorităţile au mobilizat zeci de jandarmi şi poliţişti, iar echipajele de la Poliţia Rutieră au escortat luxoasele maşini ale ierarhilor veniţi la evenimentul de la Bacău. Instituţiile Primăria Bacău şi Consiliul Local, urmare a cererii Arhiepiscopiei, au devenit parteneri ai evenimentului. Au pus la dispoziţie o scenă din Parcul Catedralei dn Bacău şi o sală la Centrul de Afaceri şi Expoziţii, unde preoţii să-i adreseze felicitări lui Ioachim Băcăuanul.

Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău a fost neîncăpătoare sâmbătă, 3 ianuarie, când mii de băcăuani au venit să asiste la ceremonia-spectacol organizată în ajunul întronării Înaltpreasfinţitului Ioachim Băcăuanul, în scaunul de arhiepiscop al Romanului şi Bacăului.

La eveniment au fost invitaţi politicieni, aleşi locali în Parlament, medici, membri ai mediului academic ş.a. Ioachim (Ioachim Giosanu, pe numele de mirean) este primul ierarh care primeşte acest titlu, de la ridicarea eparhiei la rang de arhiepiscopie.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

Citește și

loading...