Continuă seria reușitelor la cel mai mare spital din județul Maramureș. Astăzi, 28 martie, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la unitatea spitalicească au fost aduse în discuție ultimele noutăți legate de tratamentul de radioterapie, respectiv pentru cei care care au nev...
Cinci jurnalişti care lucrează pentru media independente au fost arestaţi miercuri seara şi joi în Rusia, unde represiunea împotriva oricărei contestări a puterii se amplifică, informează AFP.
Ieri, 27 martie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost prezenți pe anumite tronsoane de drum, pentru prevenirea accidentelor de circulație și depistarea respectiv luarea măsurilor legale față de persoanele care pun în pericol siguranța traficului rutier.
Se scumpesc biletele de tren de la 1 aprilie. Este o decizie internă a CFR Călători care stabilește preţuri mai mari pentru locurile din vagoanele de dormit, pe timp de noapte.
Primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman a semnat adeziunea de înscriere în PSD și astfel a revenit în partidul din care a plecat doar pentru scurtă vreme. Referitor la întoarcerea edilului în familia social-democrată, deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a publicat, pe pagina sa de internet, informaţii detaliate referitoare la exercitarea dreptului de vot de către cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din acest an.
Vremea se încălzește, joi, în sudul și în estul României. O să plouă, însă, în multe zone din țară și vântul o să fie destul de insistent. Maximele pornesc de la 12 grade în depresiuni și ajung la 23-24 de grade în sud și în sud-est.
Un elev ar fi fost umilit de un profesor la Colegiul „Roman Vodă” din Roman, județul Neamț. În acest caz au fost declanșate două anchete, pentru a se stabili dacă modul în care elevul a fost pedepsit a fost sau nu adecvat.
Familia Regală a României transmite că Principele Regent Nicolae va fi repatriat și înhumat lângă fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea, în cadrul unei ceremonii militare și religioase.
Primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman a semnat adeziunea de înscriere în PSD și astfel a revenit în partidul din care a plecat doar pentru scurtă vreme. Referitor la întoarcerea edilului în familia social-democrată, deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților ...