La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report de peste 2,26 milioane de lei (peste 464.800 de euro), la categoria a II-a, a jocului Joker, suma pusă în joc este de 51.700 de lei (peste 10.600 de euro), în timp ce La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 1 milion de lei (peste 222.000 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, reportul are o valoare de aproximativ 34.000 de lei, iar la categoria a II-a, la acelaşi joc, de peste 52.200 de lei (10.700 de euro). La Super Noroc, este în joc, la categoria I, o sumă de aproximativ 20.000 de lei.

Duminică, 28 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 25 februarie, Loteria Romana a acordat 17.630 de câştiguri în valoare totală de aproximativ 873.000 de lei.

La tragerea Joker de joi, 25 februarie, s-a câştigat premiul de categoria a III-a, în valoare de 51.715,58 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Galaţi şi a fost completat cu 5 variante la Joker şi o varianta la Noroc Plus. Pe lângă premiul de categoria a III-a, posesorul biletului norocos a obţinut şi patru câştiguri de categoria a IV-a, în total 54.849,82 lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet