Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat miercuri că Moscova va opri bombardamentele în Siria doar după ce grupările teroriste vor fi cu adevărat învinse, informează Reuters, citată de B1 TV.

„Loviturile aeriene rusești nu se vor opri atât timp cât nu vom fi învins cu adevărat grupările Statul Islamic și Frontul Al-Nosra. Nu văd de ce aceste atacuri aeriene ar trebui oprite”, a declarat Lavrov.
Totodată, șeful diplomației ruse a precizat că o încetare a focului în Siria ar trebui să fie precedată de "oprirea contrabandei la frontiera turco-siriană", prin care sunt "aprovizionați combatanții".
Serghei Lavrov susține și că există semne de întrebare cu privire la scopurile reale ale coaliției internaționale care luptă împotriva Statului Islamic.
Rusia a demarat o campanie de lovituri aeriene în Siria, începând din 30 septembrie 2015.
Preluare: B1 TV