Adjunct al șefului IPJ Caraș Severin, comisar șef Aurel Coman: „mă urc pe tine...”. Acesta este comportamentul de „manager” în Poliția Română în anul 2022. Amenințări, intimidări și poziție de forță, exact elementele prevăzute de lege în cazul hărțuirii morale la locul de muncă „mobbing”, notează vasiledale.ro

Polițiștii sunt mustrați pentru că și-au făcut datoria și au sancționat transportatorii care încalcă legislația și distrug drumurile din județ, dar și pe cei care golesc pădurile de materialul lemnos, în mod fraudulos, în contextul în care la acest moment distrugerea fondului forestier constituie amenințare la adresa securității naționale a României.
Deranjul este că polițiștii nu țin cont de cercurile relaționale și cârdășia dintre șefii din poliție și patronii firmelor „preferențiale”.
În mod evident, conducerea IGPR nu va lua nicio măsură pentru că și în alte cazuri din trecut, prin Direcția Control Intern, i-au albit și „cercetat” de i-au scos fără de pată și „fără a se impune luarea unor măsuri disciplinare”.