Ieri, 06 aprilie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Maramureș, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de fals informatic.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că în perioada august – noiembrie 2020, patru ingineri silvici au introdus și au șters fără drept date informatice privind dimensiunile unor arbori inventariați. Scopul a fost diminuarea volumului masei lemnoase, cu 424 metri cubi față de volumul real și favorizarea unei societăți comerciale să achiziționeze masa lemnoasă la un preț mult mai mic decât valoarea arborilor ce urmau a fi exploatați.

În urma perchezițiilor desfășurate, polițiștii au ridicat bunuri (unități de calculator, telefoane mobile), înscrisuri și documente de natură a proba activitatea infracțională.

Activitățile de percheziție au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Criminalistic.

Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, notează IPJ Maramureș.

Planul inginerilor silvici era bine pus la punct. Iar de găselniţa lor a profitat o societate comercială, care a cumpărat lemnul la preţuri mult mai mici.

Cu mascații la ușă

Cecilia Grozavu, IPJ: În urma perchezițiilor desfășurate, polițiștii au ridicat bunuri, înscrisuri și documente care probează activitatea infracțională. Activitățile de percheziție au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Criminalistic Maramureş.

Inginerii silvici şi-au văzut de afacerea lor ilegală fără nicio jenă, până s-au trezit cu mascaţii la uşă. Nici şefii lor nu şi-au pus semne de întrebare.

Direcția Silvica: Până acum, Poliţia a mai făcut controale, chiar şi în pădure. Nu s-au constatat nereguli majore şi nu au fost astfel de nereguli până acum.

Polițiștii au ridicat mai multe calculatoare și telefoane mobile, dar și documente care să-i ajute la documentarea întregii activități infracționale. Cei patru silvicultori au fost audiați, iar măsurile urmează să fie luate de către procurori.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet