„De patru zile nu am apă. În cartierul Independenței, la etajele superioare nu avem deloc apă, sunt trei blocuri din câte am aflat. Este vorba de blocurile 7, 18 și 14. Vin sărbătorile și noi nu mai avem apă nici măcar noaptea, am făcut sesizare la Vital Baia Mare săptămâna trecuta și problema s-a rezolvat pentru două zile, după care iarăși nu mai avem apă de patru zile deja. Am ajuns la capătul răbdării. Suntem legați la rețea separata în blocul 14 și am sunat ieri la Vital din nou. Un „amabil domn” mi-a răspuns sec că să nu mă plâng că nu este de unde și oricum nu plătesc decât ce consum, deci voi plăti mai puțin dacă tot nu am apă.

Am cerut să avem apă măcar noaptea, suntem multe familii cu copii și e groaznic ce se întâmplă. Azi am sunat din nou la Vital Baia Mare, m-au transferat înapoi la Sighet, unde același „domn amabil” mi-a închis repede gura zicând că este secetă.

Consider că este bătaie de joc ca în 2018 să nu avem apă, care este un necesar, nu un lux... Ce să mai fac? Unde să mai apelez, să avem apă măcar noaptea, ca și asa suntem obișnuiți vara să nu avem apă pe timp de zi, mașina de spălat s-a tot defectat. La cât costă un metru cub de apă în Sighet, ar trebui ca Vital-ul să scoată apă din piatră seacă”, a declarat cu năduf pentru Sighet 247 sigheteanca noastră.

Totodată, aceasta a trimis și un mesaj pe pagina de Facebook a Vital-ului, arătând că a făcut o plângere împotriva acestora la ANPC, „mulțumindu-lei” pentru modul în care au ales să vorbească cu dânsa.

După mai multe telefoane și intervenții, spre seara zilei de 21 decembrie a.c.. locatarii din blocurile cu pricina ne-au semnalat că picură apă la robinete și că speră ca la noapte să aibă suficientă presiune pentru a face un duș și a spăla haine.

Citește și