Românii l-au regretat pe regele lor şi l-au însoţit în ultima sa călătorie pământeană. Şi acum s-a strigat, la fel ca în anul de referinţă 1992, „Majestate, nu pleca! România-i tara ta!”

Dar Majestatea Sa a plecat, aşa cum pleacă fiecare om când îi vine rândul. Poate va veni cândva alt prilej pentru ca rugămintea să-i fie adresată altei Majestăţi. Până una-alta, ar trebui să ne gândim dacă nu cumva am putea reflecta la cuvintele „Monarhie nu pleca...”

Nu ştiu cum a trăit omul de rând sub celelalte domnii regeşti (nu i-ar fi ajuns viaţa pentru a trăi sub toate şi a le compara), dar ceva se vede clar: dezvoltarea României s-a produs în perioada regilor! S-a deschis mintea şi gura multora dintre noi acum, când Regele Mihai s-a dus să doarmă veşnic la Curtea de Argeş. Acum îi recunoaştem meritele, pe la televiziuni i se scoate în evidenţă caracterul drept, mărinimia, bunătatea, onestitatea, etc., etc. ACUM...

Casa Regală e în doliu 3 luni. După care, ar fi normal să-şi facă simţită mai mult prezenţa în dezbateri fundamentale privind viitorul formei de guvernământ. „Monarhie, nu pleca! România-i ţara ta!”- am putea auzi mai des de-acum înainte.

Republica ne-au adus-o tovarăşii. Alt tovarăş ne-a adus funcţia de preşedinte, care i-a revenit fără să facă referendum. I-a ajuns votul formal din Marea Adormire Naţională. Regele Mihai a fost forţat de tovarăşi şi de tavarisci cu tancuri în jurul Palatului Regal să abdice. S-a instaurat republica, fără consultarea poporului. Bunicii noşti, părinţii noştri, au fost puşi în faţa faptului împlinit. „Joc de frică bucuros”- îmi sună şi acum în minte un cântec pe care l-am auzit cu ani mulţi în urmă. Aşa au făcut mulţi după ce ne-am „împrietenit” cu vecinul cel mare de la est. Cine n-a acceptat noua stăpânire, formată din oameni(?) care şi-au românizat numele de familie ca să pară că-s de-ai noştri, au ajuns pe la închisorile din Sighet, Aiud, Gherla...

Copiii tovarăşilor au ajuns la butoane după 1989. Caracterul a fost asemănător cu al celor instalaţi de cei care au o ţară cu graniţe care nu se termină nicăieri. Ne-au spus, în ianuarie 1990 că FSN doar organizează ţara şi alegerile, dar nu va participa la ele. Apoi şeful lor a zis că n-a zis. Şi a făcut-o tare şi răspicat. În tara mea întotdeauna cine ţipă mai tare are dreptate... Peste câţiva ani a spus altul că a venit rândul politicienilor să se sacrifice financiar. Apoi am primit lămuriri la afirmaţie, aşa cum legile noastre au nevoie de norme de aplicare. N-am înţeles noi bine. Era vorba de sacrificiu verbal, adică oricare parlamentar poate să spună orice.

Decenţa cu care Majestatea Sa defunctă Regele Mihai a fost condus de români pe ultimul drum m-a făcut să-mi pun întrebarea dacă nu cumva republica îşi trăieşte perioada de agonie. O monarhie modernă, cu factor decizional parlamentar, adică de data aceasta o formă de guvernământ pe care să ne-o alegem noi singuri, după ce cărţile de istorie vor fi corectate, după ce tovarăşii vor vedea că ţipatul şi pumnul în masă nu-s argumentele unei dezbateri civilizate, se întrevede a fi soluţia pentru viitor. Regele sau regina sunt deasupra încrâncenărilor politice. Degeaba un preşedinte când ajunge la putere demisionează din partidul care l-a împins la luptă în alegeri. Cine poate crede că-i uită pe cei care i-au făcut binele?...

„Majestate, nu pleca!”, sau „Monarhie, nu pleca!”- o dilemă în care cuvântul republică lipseşte...