Lavric a fost deferit Justiției în stare de arest preventiv pentru violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte.

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020 și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în mun. Rădăuți, jud. Suceava, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit”, au arătat procurorii.

Anchetatorii au dispus sechestru asupra a șapte imobile ale inculpatului și două autoturisme.

În decembrie anul trecut, Vasile Lavric a fost ridicat de Parchetul General și adus la București pentru audieri. De atunci el este în arest preventiv și a amenințat de mai multe ori că intră în greva foamei.

Ancheta a fost făcută de procurorul Romulus Varga, cel care a instrumentat dosare precum HexiPharma, cazul morții lui Ionuț Anghel, copilul ucis de câini, și dosarul dispariției Elodiei, soția lui Cristian Cioacă.

În dosarul Elodia, Varga a lucrat cu procurorul Marius Iacob. Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, deși cadavrul Elodiei nu a fost găsit nici până acum, la fel ca și în cazul lui Vasile Lavric.

În urmă cu 6 ani, Vasile Lavric a mai fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de tentativă de omor. Anchetatorii l-au acuzat atunci că, în anul 2000, şi-a lovit în cap cea de-a treia soţie cu un ciocan, femeia fiind internată în spital.

Lavric este suspectat de uciderea a trei femei cu care a avut relații. El a fost trimis în judecată pentru uciderea ultimei sale soții, Aurica Lavric (fostă Bodnărescu), cu care are trei copii, scrie Monitorul de Suceava.

Lavric este suspectul principal și în cazul disparitiei a trei surori: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona Iordache (18 ani la data dispariţiei; nu a mai fost văzută din iunie 2005), conform hotnews.ro.

Citește și

Comentarii