Potrivit portalului instanţelor de judecată, decizia magistraţilor se va comunica de îndată prefectului judeţului Prahova şi secretarului general al comunei Şotrile pentru aducerea la cunoştinţă publică, prin afişare în termen de cel mult 24 ore de la comunicare.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de două zile de la aducerea la cunoştinţă publică.

Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile, a fost condamnat definitiv în noiembrie 2019 de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond.

Conform DIICOT, în perioada 2016 - 2017, Davidescu a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia.

"Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj", preciza DIICOT la momentul începerii anchetei.

La alegerile din 27 septembrie, Davidescu a candidat ca independent pentru un nou mandat de primar la Şotrile, fiind ales cu 41,22 % din voturi, conform datelor finale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Citește și

loading...