Cu câteva zile înainte de alegeri, Beres Ștefan Vasile a postat pe mai multe grupuri de WhatsApp și Facebook ale comunități maghiare din Sighet diverse mesaje diversioniste prin care anunța că „băimăreanul” și-a dat demisia și că el, marele Beres, va fi deputat.

Alegerile au trecut și minciuna a avut picioare scurte. Apjok Norbert nu și-a dat nicio demisie. Pentru că s-a văzut pe dinafară, Beres Ștefan Vasile a început o campanie de denigrare a tânărului Apjok Norbert și l-a reclamat pe la partid etc. Tânărul Apjok Norbert nu s-a lăsat impresionat și a depus jurământul, devenind deputat în Parlamentul României.

Văzând că i se destramă „clanul”, Beres Ștefan Vasile a făcut naveta la București în mai multe rânduri, stând pe holurile UDMR din Capitală ore în șir până când a fost primit în audiențe. Motivul reclamației a fost că tânărul Apjok Norbert nu ar fi finalizat studiile superioare, acesta având o diplomă de studii din străinătate, diplomă pe care UDMR se pare că nu o recunoaște. Posibil ca familia Beres să recunoască doar diplome din Ungaria și România. Una din condițiile impuse de către UDMR candidaților săi a fost ca aceștia să aibă studii superioare.

Pentru că deja Beres Ștefan Vasile devenea obositor și mult prea insistent, UDMR s-a spălat pe mâini și a decis excluderea din partid a tânărului Apjok Norbert. Spre supărarea lui Beres, Apjok Norbert rămâne în continuare deputat independent în Parlamentul României.

Deputatul Apjok Norbert a emis o declarație de presă pe care o redăm mai jos:

Voi servi în continuare comunitatea maghiară și maramureșenii

Admit, dar – ținând cont de situația actuală din județul nostru – nu consider o măsură menită să slujească interesele comunității decizia Consiliului Permanent al UDMR, cu privire la votul de neîncredere și excluderea mea din organizație.

Despre cazul meu s-a spus cam tot ce se putea spune. Am recunoscut oficial că am greșit, mi-am cerut scuze și am declarat în repetate rânduri că mă voi supune sancțiunilor pe care mi le vor aplica, dar nu voi renunța să lucrez în continuare în folosul comunității pe care o reprezint.

În temeiul Legii nr. 96 din 2006, din momentul în care am depus jurământul de deputat, în timpul exercitării mandatului, deputatul se află în slujba cetățenilor care l-au votat, sau, mai bine spus, în slujba cetățenilor circumscripției electorale. Soarta acestui mandat a fost decisă de către alegători, prin votul lor. Astfel, în momentul de față sunt responsabil față de cei care m-au votat, care m-au însărcinat să-i reprezint în parlament.

Va fi în defavoarea întregii comunități a județului, dar și a Uniunii, dacă interesele maghiarilor din Maramureș nu vor fi reprezentate de către un deputat în culorile UDMR. Va fi o muncă mai grea pentru toți, nu numai pentru mine. În momentul de față, ținând cont, în primul rând, de responsabilitatea mea personală, cred că în ordinea sarcinilor primează îndeplinirea cât mai eficientă a mandatului câștigat în urma alegerilor, atitudinea de susținere a comunității, munca pentru comunitate, aplanarea divergențelor și conflictelor.

Alegătorii din Maramureș, mi-au votat încredere pe temeiul muncii și a rezultatelor mele din ultimii patru ani. Am obligația morală să duc mai departe cele începute în ultimii patru ani. Aș dori să fiu în continuare deputatul comunității maghiare, dar și tuturor maramureșenilor, să reîmprospătez această comunitate, să readuc în prim plan munca, să insuflu un aer nou comunității. Voi lucra pentru ca și copiii copiilor mei să poată învăța în școli cu predare în limba maghiară, pentru ca accesul la cultură să nu fie un lux sau un privilegiu doar al orășenilor, pentru ca întreprinzătorii noștri să poată fundamenta temeinic bunăstarea lor și, implicit, a comunității.

În încheiere, aș dori să mulțumesc și pe această cale tuturor celor, care m-au sprijinit în perioada grea pe care am parcurs-o.

Apjok Norbert

Deputat de Maramureș

Citește și