Pe drumurile publice din judeţ au fost înregistrate duminică şi luni cinci evenimente rutiere în urma cărora o persoană a fost internată în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar alte cinci persoane au fost rănite uşor şi nu au necesitat internarea în spital.

Evenimentele rutiere s-au produs la Baia Mare (trei), Ruscova şi Crasna Vişeului pe fondul neasigurării în momentul trecerii de pe o bandă de circulaţie pe alta, nerespectării culorii roşii a semaforului electric aflat în funcţiune, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, pierderea controlului asupra direcţiei de mers pe fondul evitării unui obstacol sau a neatenţiei la volan.
Exemplu:
Duminică, 20 aprilie a.c., la ora 11.20, poliţiştii din Vişeu de Sus au fost sesizaţi despre producerea unui accident de circulaţie pe DJ 127 în comuna Ruscova. Cercetările efectuate au stabilit că o femeie în vârstă de 38 de ani, care circula în calitate de pieton pe partea stângă a sensului de mers, a fost acroşată de către un autoturism. Victima a fost transportată la spital, dar nu a necesitat internarea.
Întrucât conducătorul autoturismului, un bărbat de 56 de ani din Ruscova, a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, pe numele lui poliţiştii au întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat şi pentru vătămare corporală din culpă.