Un incendiu violent a fost semnalat în localitatea Ulmeni. Focul a izbucnit la un depozite de prefabricate iar în câteva minute flăcările au fost de câţiva metri.
Militarii Gărzii de Intervenție Fărcașa au fost solicitați în jurul orei 03:00, să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de depozitare din localitatea Ulmeni. În sprijinul pompierilor din Fărcașa, care au intervenit cu 2 autospeciale și un echipaj de prim ajutor, S.M.U.R.D., au venit pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ulmeni și pompierii Detașamentului “ Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare, cu câte o autospecială.
Vâlvătaia a cuprins o hală care se întindea pe aproximativ 2.500 metri pătraţi, în interiorul acestia fiind depozitate cantităţi mari de lână şi motostivuitoare. Pompieri militari ai ISU Maramureş au inrervenit imediat la faţa locului pentru stingerea flăcărilor. Echipajele pompierilor au intervenit din Fărcaşa, Baia Mare dar şi de la Ulmeni. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului.
Inspectorul şef al ISU Maramureş, Ioan Mureşan cât şi adjunctul ISU Maramureş Ioniţă Sârb au fost şi ei prezenţi la locul incendiului. Specialiştii au demarat o anchetă pentru a se stabili în ce împrejurări s-a produs incendiul. „Detasamentul de Pompieri Baia Mare din Garda nr 1 si Garda nr 2 Farcasa si Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta, au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o hala de depozitare. Incendiul se manifesta pe o suprafata de circa 2.000-2.500 mp” a declarat Ioan Muresan, inspector sef ISU Maramures.
Potrivit ultimelor informaţii, flăcările au distrus circa 2500 de metri pătrați de hală în care se aflau diverse materiale textile și lână. La această oră, la fața locului sunt în continuare pompierii voluntar și o autospecială din cadrul Gărzii de Intervenție Fărcașa, care asigură și supraveghează zona. Cauzele incendiului sunt în curs de stabilire.
Preluare: InfoMM.ro