În urma colaborării dintre Inspectoratul Teritorial Poliție de Frontieră Sighetu Marmației și Poliția orașului Baia Sprie, ieri după-amiază a fost oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe DN 18 din localitatea Baia Sprie.

La volanul mașinii, înmatriculată în județul Bihor, a fost identificat un tânăr de 28 de ani, cetățean ucrainean. În urma controlului efectuat, polițiștii au găsit în autoturism 25 baxuri în care se aflau 12500 pachete cu țigări netimbrate în România, de proveniență ucraineană.

Polițiștii au indisponibilizat autoturismul și au confiscat întreaga cantitate de țigări, în valoare de 125000 lei. Cetățeanul ucrainean a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

Câteva ore mai târziu, polițiștii din Baia Sprie au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui alt autoturism ce se deplasa cu viteză excesivă spre municipiul Baia Mare. Întrucât șoferul nu a oprit, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia și, după câțiva kilometri, au găsit autoturismul abandonat pe marginea drumului. În autoturism au fost găsite 6300 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 60000 de lei.

Polițiștii continuă investigațiile sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă și pentru identificarea conducătorului auto.

Citește și