"Construcţia celor două pieţe tradiţionale din Tăuţii Măgherăuş şi Bârsana este legată de activitatea legumicultorilor din zonă, de construcţia unor noi sere şi solarii de mari dimensiuni şi de investiţii care demonstrează că legumicultura locală revine în forţă, iar piaţa de desfacere trebuie să fie cât mai variată", a spus Ionel Bogdan.

Conform acestuia, în cele două localităţi vor fi construite, pe lângă piaţa propriu-zisă, două depozite de frig pentru legume şi fructe.

Singura piaţa tradiţională funcţionează de peste 15 ani, în zilele de vineri şi sâmbătă, în municipiul Baia Mare, fiind organizată de legumicultori-producători asociaţi.

De asemenea, în localitatea Tăuţii Măgherăuş, legumicultorii cu sprijinul administraţiei locale au organizat prima piaţa tradiţională locală care se desfăşoară odată pe săptămână, sâmbăta.

Totodată, CJ sprijină finanţarea unei alte pieţe tradiţionale în localitatea Mireşul Mare, zonă recunoscută în judeţul Maramureş pentru numărul apreciabil de persoane independente sau asociate care practică legumicultura.

Pe lângă piaţa tradiţională, fermierii din Maramureş îşi valorifică producţia de legume şi fructe în principala piaţă agroalimentară Izvoarele din municipiul Baia Mare ce funcţionează fără întrerupere din anii 50.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și