"Cert e că evenimentul organizat de CJ Maramureș cu sprijinul celor șapte primării din județ, a unor instituții culturale și muzeale s-a bucurat anul acesta de un real succes. Numeroși turiști români sau străini, dar și localnici au luat parte la o serie de concerte și festivaluri de colinde și obiceiuri specifice Crăciunului și Anului Nou. O bună parte dintre turiști au petrecut sărbătoarea Crăciunului în județ și alții au venit pentru a petrece noaptea de Revelion în pensiunile turistice rurale sau în stațiunile montane", a spus Amalia Babici Man.

Ultimul eveniment cu public cuprins în cadrul programului "Crăciun în Maramureș" a fost Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarna "Marmația", organizat de Primăria Municipiului Sighetu Marmației, aflat la cea de-a 47—a ediție.

"Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă "Marmația" este cel mai longeviv eveniment de acest gen din țară și atrage anual un număr foarte mare de turiști dornici sa cunoască valorile și unicitatea Maramureșului rural. Nota de culoare au fost dată de românii din satele Maramureșului, dar și obiceiurile și tradițiile minorității maghiare, ucrainene și a unei mici comunități de evrei, plus participarea unor grupuri de artiști din Serbia, Croația și Ucraina", a mai precizat Amalia Babici Man.

Conform acesteia, evenimentul "Crăciun în Maramureș", aflat la cea de-a șaptea ediție, face parte dintr-un proiect cultural menit să promoveze valorile și tradițiile satului maramureșan, cât și Maramureșul ca destinație turistică în perioada sărbătorilor.

Citește și

loading...